BM: Lumea va trece prin cea mai severă recesiune din anii '30

Economia globală se va confrunta cu cea mai severă recesiune şi cea mai puternică frânare a comerţului din ultimii 80 de ani, cu riscuri mari în special în Europa Centrală şi de Est, a declarat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, pentru cotidianul Daily Mail.

52 afișări
Imaginea articolului BM: Lumea va trece prin cea mai severă recesiune din anii '30

BM: Lumea va trece prin cea mai severă recesiune din anii '30 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Eu cred că avansul va coborî, probabil, cu 1, până la 2%. Nu am văzut astfel de cifre din cel de-al Doilea Război Mondial, adică din anii '30. Deci, traversăm vremuri tulburi", a afirmat oficialul pentru ediţia de joi a publicaţiei britanice.

Statele din Europa Centrală şi de Est sunt vulnerabile în mod special, a adăugat el, solicitând totodată ţărilor dezvoltate să facă mai multe eforturi pentru umplerea golurilor de finanţare lăsate de "un exod al capitalului" de pe pieţele emergente.

"Statele dezvoltate îşi concentrează, firesc, programele de stimulare pe salvarea băncilor autohtone. Însă, dacă ar putea aloca 0,7% din pachetele lor de măsuri către cei care au cea mai mare nevoie, ar sprijini ţările în curs de dezvoltare", a arătat Zoellick.

Zoellick a identificat, printre cele mai severe probleme din regiune, creditele ipotecare şi alte active în monedă străină, a căror contravaloare în valută locală a urcat puternic.

"Europa Centrală şi de Est este expusă în mod special, deoarece aceste state au făcut eforturi în ultimele două decenii pentru a se integra accelerat în fluxurile comerciale, de investiţii şi de capital. De asemenea, există problema activelor denominate în valută străină, fie ea euro sau francul elveţian", a arătat preşedintele BM.

Zoellick consideră că liderii G20, care se vor reuni pe 2 aprilie la Londra, ar trebui să se concentreze pe rezolvarea problemelor din sistemul bancar, în loc de stimulente fiscale pentru susţinerea cererii.

Oficialul a mai declarat că criza financiară a majorat puternic cererea pentru finanţările puse la dispoziţie de BM.

"Anul trecut am acordat circa 3,5 miliarde de dolari, anul acesta vom finanţa 35-36 miliarde de dolari", a afirmat el.

Astfel, Banca Mondială încearcă să obţină fonduri prin instituţia de investiţii pentru sectorul privat din cadrul grupului, International Finance Corporation (IFC).

"Am putea derula investiţii de 30 miliarde de dolari prin IFC în următorii trei ani", a spus Zoellick.

Directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat, miercuri, că lumea va fi cuprinsă de o "Mare Recesiune", iar prognoza de stagnare a economiei globale în 2009, anunţată anterior, este prea optimistă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici