Bursa de la New York a crescut luni cu peste 4%

Indicii S&P 500 şi Dow Jones ai bursei de la New York au crescut luni cu peste 4%, datorită reducerii dobânzilor pe piaţa creditelor interbancare şi a unor noi măsuri sprijinite de Rezerva Federală pentru salvarea economiei de la recesiune.

23 afișări
Imaginea articolului Bursa de la New York a crescut luni cu peste 4%

Bursa de la New York a crescut luni cu peste 4% (Imagine: Mediafax/AFP)

Cu toate acestea, avansul puternic al pieţei de capital americane a avut loc pe cel mai redus rulaj din ultima lună, deoarece invesitorii au rămas sceptici în ceea ce priveşte evoluţiile cotaţiilor după volatilitatea ridicată şi prăbuşirile istorice ce au caracterizat ultimele două luni.

Dobânzile creditelor interbancare au scăzut puternic, semnalând o posibilă recuperare a sistemului financiar, iar preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Ben Bernanke, a decis să sprijine un program de returnare a unor taxe aferente perioadei de vară, în valoare totală de 100 miliarde de dolari, pentru a sprijini economia.

Totodată, acţiunile din sectorul energetic au avut creşteri importante, ca urmare a aprecierii cotaţiilor petrolului pe pieţele internaţionale. Chevron şi Exxon Mobil, două dintre cele mai mari conglomerate din industria ţiţeiului, au crescut luni cu peste 10%.

Indicele Dow Jones al principalelor companii listate din industria americană a crescut cu 4,67%, la 9.265,43 puncte, în timp ce Standard & Poor's 500 (S&P 500) a urcat cu 4,77%, la 985,4 puncte.

Nasdaq Composite a avansat, de asemenea, cu 3,43%, la 1.770,03 puncte.

Rulajul pe bursa de la New York a atins luni cel mai redus nivel din 26 septembrie.

Indicele acţiunilor din sectorul financiar a crescut cu 2,8% ca urmare a scăderii dobânzilor pe piaţa interbancară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici