Bursele din Europa şi Asia, în scădere după coborârea ratingurilor din zona euro de către S&P

Bursele din Asia au scăzut luni cu peste 1%, iar moneda euro s-a menţinut la cel mai redus nivel din august 2010 faţă de dolar şi la minimul ultimilor 11 ani în raport cu yenul, după ce Standard & Poor's (S&P) a retrogradat, vineri, ratingurile a nouă ţări din zona euro.

144 afișări
Imaginea articolului Bursele din Europa şi Asia, în scădere după coborârea ratingurilor din zona euro de către S&P

Bursele din Europa şi Asia, în scădere după coborârea ratingurilor din zona euro de către S&P (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Indicele MSCI Asia Pacific al burselor asiatice din afara Japoniei a scăzut cu 1,3%, iar indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în coborâre cu 1,4%.

Acţiunea S&P a afectat inclusiv Franţa şi Austria, retrogradate de la AAA la AA+, ameninţând capacitatea de finanţare a Fondului European de Stabilitate Financiară, al cărui rating de credit depinde de garanţiile acordate de statele cu rating trilpu A din zona euro.

Acţiunile şi mărfurile tranzacţionate în Asia au fost afectate luni de temerile că criza financiară din zona euro va afecta creşterea economică mondială şi cererea pentru materii prime. Pe de altă parte, randamentul de referinţă al obligaţiunilor Japoniei cu maturitatea la zece ani au scăzut, indicând orientarea investitorilor către active cu un grad de risc cât mai scăzut.

Bursa de la New York este închisă luni, iar bursele europene ar trebui să deschidă în scădere, potrivit analiştilor.

Moneda euro este cotată luni în Asia la 1,2637 dolari, după ce a atins vineri cel mai redus nivel din august 2010, de 1,2624 dolari. Totodată, euro a scăzut la minimul ultimilor 11 ani în raport cu moneda japoneză, la 97 yeni.

Bursele europene au deschis luni în scădere, din cauza temerilor privind efectele retrogradărilor

Bursele europene au deschis luni în scădere, din cauza temerilor investitorilor privind situaţia fondului de urgenţă al UE după ce agenţia Standard & Poor's a retrogradat ratingurile a nouă state din zona euro.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut cu 0,5% în debutul şedinţei de tranzacţionare.

"Coborârea cu o treaptă a ratingului Franţei era deja în preţurile acţiunilor, deci nu au existat surprize negative, pasul era logic după retrogradarea SUA. Întrebarea este cum va fi afectat ratingul EFSF", comenetază David Thebault, analist la Global Equities.

S&P a retrgoradat vineri seara ratingurile a nouă state din zona euro, inclusiv Franţa şi Austria, care au coborât de la AAA la AA+.

Ratingul AAA al Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF) depinde de ratingurile guvernelor care îl garantează, astfel că pierderea a doi garantori cu AAA ar putea afecta capacitatea de finanţare a instituţiei.

Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a scăzut cu 0,4% în deschiderea şedinţei de luni, DAX - Frankfurt a pierdut 0,6%, iar CAC 40 - Paris a coborât cu 1%.

Acţiunile Societe Generale au debutat în scădere cu 4,4%, iar BNP Paribas s-a retras cu 3%, în timp ce UniCredit a pierdut 6%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici