Procesul în care compania olandeză Damen este cercetată de Parchetul olandez pentru dare de mită, fals în acte, spălare de bani și încălcarea regimului internațional de sancțiuni ar urma să înceapă la sfârșitul acestui an.
Compania Damen se află sub suspiciunea că, în încercarea de a obține contracte navale profitabile în mai multe țări, printre care și România, ar fi plătit sume considerabile unor intermediari.
O anchetă/reportaj publicată pe platforma Follow The Money, semnată de Lukas Kotkamp și Daniel van Kessel, arată cum problemele Damen din România nu sunt decât o parte foarte mică a celorlalte multe probleme ale companiei, care a lăsat un dezastru în țara noastră.
„Fiecare împărăție își are perioada ei de glorie și de declin. Când olandezii au cumpărat o parte din șantierul naval, în 2017, am sărbătorit cu șampanie și bere. Dar perioada de boom a durat doar un an. După aceea, totul s-a prăbușit”, a spus Găbeajă, președintele Sindicatului Liber Navalistul, pentru publicația Follow The Money.
Potrivit aceleiași publicații, dacă Damen pierde procesul, acest lucru ar avea repercusiuni dezastruoase și pentru șantierul naval din Mangalia, aflat sub controlul Damen.
În 2017, Damen a cumpărat de la compania sud-coreeană Daewoo, cu 22 de milioane de euro, 49% din acțiunile șantierului Mangalia, cufundat într-o datorie de 820 de milioane de euro. Mai mult decât atât, în ciuda faptului că statul român era acționar majoritar (51% din acțiuni), Damen a primit conducerea integrală a Consiliului de Administrație.
Șantierul, de aprox. un milion de metri pătrați, era capabil să construiască nave de război de mari dimensiuni și producea 62% din tonajul naval al României.
După doar un an, totul a început să se prăbușească, întocmai ca piesele de domino: Damen pierde un contract de 1,2 miliarde de euro pentru construcția a patru corvete pentru Marina Română, în detrimentul companiei franceze Naval. Damen i-a acuzat pe francezi de scurgeri de informații, a depus contestație, dar contestația a fost respinsă.
„Acela a fost momentul în care planul Damen pentru șantierul naval a început cu adevărat să se scufunde,” le-a spus liderul sindical Laurențiu Gobeajă jurnaliștilor FTM. „Acest lucru a fost evident prin încercările anemice de a reface șantierul, în loc să i se ofere un strat nou, proaspăt de vopsea.
Pe macaraua Goliath, se întrevăd urme ale logo-ului galben Daewoo de sub sigla Damen. În jurul șantierului, nave abandonate de sud-coreeni zac încet în descompunere, sub soare”, scriu jurnaliștii FTM.
„Toată frumusețea de aici a fost construită de Daewoo. Damen nu a investit un ban în șantier, o parte din el fiind la fel de vechi ca regimul comunist,” le-a declarat Laurențiu Gobeajă jurnaliștilor.
Acesta spune că șantierul din Mangalia are capacitatea de a construi cel puțin zece nave în fiecare an, dar că, după venirea Damen, producția a scăzut în fiecare an, până ce s-a oprit de tot. Acum, doar o mână de muncitori mai sunt pe șantier, pentru reparații minore.
„E mult prea liniște aici”, a oftat Gobeajă.
Între timp, statul român își intensifică acuzațiile către Damen, prin Compania Navală Șantierul Naval 2 Mai SA care deține restul de acțiuni, și o acuză că a deturnat cel puțin 55 de milioane de euro din fondurile șantierului, printre-o rețea de facturări între subsidiare Damen din Polonia, Olanda și Galați, pentru servicii precum administrarea documentelor, IT, resurse umane, consultanță.
Damen nu a putut justifica livrarea acestor servicii, după cum reiese din documentele oficiale depuse în instanță, nici valoarea reală a sumelor facturate.
Singura salvare a șantierului este acum un nou cumpărător, însă datoriile imense îi îndepărtează pe potențialii investitori.
Un oficial din interiorul guvernului le-a spus jurnaliștilor FTM că „investitorii vin să se uite, se plimbă pe chei, se întâlnesc cu oameni și se gândesc „hei, interesant!”. Dar imediat ce deschid documentele contabile, se întorc acasă”.
Pentru Laurențiu Gobeajă, care și-a construit cariera plecând de jos și ajungând șef de sindicat, pentru el și pentru angajații pe care-i reprezintă, acest lucru are consecințe directe. 400 de oameni și-au pierdut locurile de muncă, iar cei 1000 rămași primesc 30% din salariu.
Un purtător de cuvânt al Damen a declarat pentru FTM că firma a făcut „investiții țintite de zeci de milioane de euro” și a negat că și-ar fi pierdut interesul pentru șantier sau că eșecul contractului pentru fregate ar fi avut vreo legătură cu declinul acestuia.
În 2022 Damen a solicitat retragerea din asocierea de la Mangalia, invocând lipsa de control operațional și blocajele administrative. Statul român a redevenit acționar majoritar, prin Mnisterul Economiei, iar șantierul este redenumit Șantierul Naval Mangalia SA.