Capacităţile de energie eoliană din Europa le-au depăşit pe cele din centralele pe cărbune

Dezvoltatorii de ferme eoliene au instalat mai multe unităţi generatoare de energie decât orice altă formă de energie, în 2016, în Europa, capacitatea turbinelor eoliene întrecând-o, astfel, pe cea a turbinelor pe cărbune, scrie Bloomberg.

978 afișări
Imaginea articolului Capacităţile de energie eoliană din Europa le-au depăşit pe cele din centralele pe cărbune

Capacităţile de energie eoliană din Europa le-au depăşit pe cele din centralele pe cărbune

Energia eoliană europeană a crescut cu 8%, la 153,7 gigawaţi, cuprinzând 16,7% din capacitatea instalată şi întrecând cărbunele ca a doua cea mai mare sursă de energie, potrivit datelor publicate de grupul WindEurope.

Totuşi, producţia de gaz a reprezentat cea mai mare parte din capacitatea instalată.

În contextul în care ţările caută să reducă emisia de gaze cu efect de seră care cauzează schimbări climatice, înlocuind unităţile de combustibil fosil cu forme de energie regenerabilă, investiţiile în sursele de energie eoliană au crescut la un record de 27,5 miliarde de euro în 2016, potrivit raportului anual al WindEurope.

Reprezentanţii grupului au concluzionat că energia eoliană, care este produsă doar intermitent, nu a întrecut şi producţia de energie bazată de cărbune în totalul energetic.

Investiţiile europene în energia eoliană au crescut cu 5% în 2016, faţă de 2015.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici