CE a trecut la etapa a doua a procedurii de infringement în cazul taxei de primă înmatriculare

Comisia Europeană a trecut la a doua etapă a procedurii de infringement împotriva României în cazul taxei de primă înmatriculare, autorităţile având la dispoziţie două luni pentru a se conforma solicitărilor Executivului, care va înainta, în caz contrar, o plângere la Curtea Europeană de Justiţie.

2 afișări
Imaginea articolului CE a trecut la etapa a doua a procedurii de infringement în cazul taxei de primă înmatriculare

CE a trecut la etapa a doua a procedurii de infringement în cazul taxei de primă înmatriculare

Executivul european a argumentat decizia prin faptul că reglementările în vigoare sunt discriminatorii în cazul autoturismelor second-hand importate din alte state ale blocului comunitar, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene (CE).

În luna martie, CE a transmis autorităţilor române o scrisoare de notificare în cadrul procedurii de infringement. În urma unui răspuns "nesatisfăcător" din partea părţii române, Executivul a solicitat oficial modificarea legislaţiei locale în domeniu, se mai precizează în comunicat.

În cazul în care reglementările naţionale nu vor fi modificate în conformitate cu solicitările Comisiei în decurs de două luni, autorităţile europene ar putea decide să înainteze o plângere la Curtea Europeană de Justiţie.

Curtea Europeană de Justiţie a afirmat, în repetate rânduri, că statele UE pot percepe taxe de înmatriculare în cazul autoturismelor second-hand, în condiţiile în care acestea respectă prevederile legislaţiei comunitare. Astfel, un stat european nu poate impune taxe mai mari produselor provenind din alte ţări comunitare decât în cazul celor din producţia proprie.

Legislativul susţine că taxa de înmatriculare plătită la înregistrarea unui autoturism nou face parte din valoarea de piaţă a acestuia, iar statele UE trebuie să ia în considerare deprecierea efectivă a valorii vehiculului la calcularea taxei, în cazul revânzării.

Guvernul a luat notă de decizia Comisiei Europene de a trece la a doua etapă a procedurii de infringement împotriva României în cazul taxei de primă înmatriculare şi va transmite un punct de vedere, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru.

Autorităţile române au transmis CE, marţi, cu o zi înainte ca oficialii de la Bruxelles să anunţe decizia de continuare a procedurii de infrigement împotriva României, o nouă scrisoare, prin care s-au angajat că modificările la taxa de înmatriculare vor intra în vigoare cel târziu la 1 iulie 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici