Ce-ar fi să privim România ca pe o companie? Cum ar arăta mandatul preşedintelui

Duminică, 16 noiembrie, 18,3 milioane de „acţionari“ au fost convocaţi la Adunarea Generală Extraordinară a membrilor Republicii România SA pentru a-l alege pe noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al „companiei“.

339 afișări
Imaginea articolului Ce-ar fi să privim România ca pe o companie? Cum ar arăta mandatul preşedintelui

Ce-ar fi să privim România ca pe o companie? Cum ar arăta mandatul preşedintelui (Imagine: Shutterstock)

Dacă într-un exerciţiu ludic ne-am imagina că o ţară funcţionează ca o companie, cum ar trebui în bună măsură să se întâmple, cum ar arăta alegerea de duminică şi care ar fi criteriile după care acţionarii şi-ar da votul?  Pentru că până la urmă aşa cum o companie are un con­siliu de administraţie, un preşedinte al acestuia, un regulament de ordine interioară, o comisie de disciplină şi reguli de premiere sau de sanc­ţionare, aşa are şi o ţară un preşedinte, un gu­vern, oameni care decid sau care execută.

În momentul în care decide cine va fi viitorul şef de companie acţionarul are în minte maximizarea profitului său. Se uită pe datele companiei şi îşi imaginează cum trebuie să arate ea peste cinci ani. Apoi fixează ţinte pentru viitorul pre­şe­dinte, gândindu-se în primul rând la propriul câştig. Unde se află acum compania România SA şi ce ţinte ar trebui să-i fixeze cei peste 18 milioane de acţionari viitorului preşe­dinte? Compania Republica România ajunge anul acesta la un PIB de 150 mld. euro, dar dividendul primit de acţionarul român este la coada Europei.

Cu un salariu mediu net lunar de 1.700 de lei (400 de euro) acţionarul român al Republicii câştigă sub un sfert din media europeană. Pro­fe­sorii şi medicii, care ar trebui să fie privilegiaţii societăţii, sunt cei mai năpăstuiţi membri ai ei, cu salarii sub media la nivel naţional.

Nu poţi construi viitorul, nu poţi primi dividendul la care visezi cu angajaţi prost plătiţi, cu profesori care îşi pun problema ce să îmbrace ca să intre la cursuri.

O companie care îşi propune să crească face angajări, caută noi pieţe de desfacere, caută să-şi eficientizeze afacerea eliminând cheltuielile inutile tocmai pentru a-şi maximizeze veniturile în beneficiul acţionarilor, dar şi al angajaţilor.

Citeşte continuarea articolului pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici