CE avertizează România privind reglementările din domeniul feroviar

Comisia Europeană (CE) a transmis joi scrisori către 21 de state membre, printre care şi România, prin care le avertizează că trebuie să implementeze legislaţia UE privind deschiderea pieţelor de transport feroviar şi asigurarea unui mediu concurenţial adecvat.

Urmărește
24 afișări
Imaginea articolului CE avertizează România privind reglementările din domeniul feroviar

CE avertizează România privind reglementările din domeniul feroviar (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Statele vizate sunt România, Austria, Belgia, Cehia, Germania, Danemarca, Estonia, Grecia, Spania, Franţa, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Luxembourg, Letonia, Polonia, Portugalia, Suedia, Slovenia şi Slovacia, se arată într-un comunicat al Executivului UE.

"În urma scrisorilor transmite astăzi, statele membre trebuie să progreseze în ceea ce priveşte reforma sistemelor feroviare, atât în beneficiul afacerilor din acest domeniu, dar şi al consumatorilor", se arată în comunicatul CE.

Anterior, în luna iunie a anului trecut, Comisia a transmis scrisori similare către 24 de state membre, însă trei dintre acestea au modificat reglementările la nivel naţional pentru a se alinia legislaţiei comunitare.

Scrisoarea conţine observaţii argumentate ale CE cu privire la organizarea şi reglementarea sistemelor feroviare din statele membre, subliniind principalele "neajunsuri" constatate la nivelul ţărilor care nu s-au aliniat la legislaţia UE.

Una dintre principalele probleme semnalate de Executivul UE este lipsa de independenţă a entităţii care administrează infrastructura, în relaţie cu operatorii feroviari.

O altă chestiune importantă tratată în documentul transmis de CE statelor membre este implementarea "insuficientă" a prevederilor directivei privind tarifarea accesului la infrastructura feroviară, respectiv absenţa unui regim de exploatare adecvat, care să îmbunătăţească performanţele reţelei, lipsa de stimulente pentru administratorul infrastructurii în vederea reducerii costurilor şi taxelor percepute, dar şi lipsa sistemelor tarifare fundamentate direct pe cheltuielile de întreţinere a sistemului feroviar.

O a treia problemă subliniată de CE este absenţa unui corp independent de reglementare, care să dispună de prerogativele necesare pentru a corecta problemele competiţionale din sectorul feroviar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici