CE investighează ajutorul de stat la privatizarea uzinei de ţevi din Roman

Comisia Europeană (CE) a început o investigaţie cu privire la posibila încălcare a tratatului Uniunii Europene referitoare la ajutorul de stat acordat de către autorităţile române în cadrul procesului de privatizare a producătorului de ţevi din Roman, preluat în 2003 de grupul Mittal Steel.

1 afișare

CE a anunţat că este posibil ca autorităţile române să fi acordat un ajutor de stat de 26 de milioane de euro către Mittal Steel Roman, fosta Petrotub Roman, prin anularea datoriilor companiei, la procesul de privatizare din anul 2003. Măsurile au fost luate înainte de aderarea României la UE, în ianuarie 2007.

Comisia trebuie să verifice dacă privatizarea companiei a fost mai avantajoasă, din punct de vedere economic, pentru autorităţile de la Bucureşti, decât lichidarea societăţii.

România a susţinut că privatizarea Petrotub, luând în considerare şi anularea datoriilor, a fost mai avantajoasă pentru stat decât o eventuală lichidare a societăţii. Autorităţile au arătat că au încercat să obţină cel mai bun rezultat posibil din punct de vedere economic şi, astfel, nu au acordat un ajutor financiar, conform CE.

Totodată, CE menţionează că deschiderea investigaţiei dă posibilitatea părţilor implicate să-şi prezinte punctul de vedere asupra măsurilor examinate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici