Cine va construi tronsonul de autostradă Târgu Mureş - Ungheni

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat, vineri, procesul de reevaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii „Realizarea Autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, Lotul 1: Târgu Mureş - Ungheni şi Drum de legătura - relicitare”.

12213 afișări
Imaginea articolului Cine va construi tronsonul de autostradă Târgu Mureş - Ungheni

Cine va construi autostrada Târgu Mureş - Ungheni

Decizia a fost luată în baza deciziilor de soluţionare a contestaţiilor emise de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi de către Curtea de Apel Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă al Companiei.

„Prin urmare, CNAIR SA a desemnat câştigătorul contractului ca fiind Asocierea Itinera Spa - Retter Projectmanagement SRL cu o valoare a propunerii financiare de aproape 210 milioane lei fără TVA, echivalentul a 44,6 milioane euro fără TVA”, au precizat reprezentanţii CNAIR.

Obiectul principal al contractului îl reprezintă execuţia lucrărilor pentru realizarea tronsonului de autostradă în regim de Fidic Roşu: Lotul 1 – Târgu Mureş – Ungheni în lungime de 4,5 kilometri şi a unui drum de legătura în lungime de 4,7 kilometri.

În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 18 luni.

„Menţionăm că ofertantul declarat câştigator a ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 9 ani. Procesul de semnare a contractului va putea fi iniţiat doar după expirarea noii perioade de depunere a contestaţiilor, adică 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii”, au menţionat reprezentanţii CNAIR.

În situaţia în care vor fi înregistrate contestaţii împotriva noului rezultat al procedurii, CNAIR va trebui să aştepte şi soluţionarea acestora în vederea iniţierii procesului de semnare a contractului.

ERATĂ: În articolul iniţial s-a strecurat o neconcordanţă între text şi fotografie. Imaginea ilustra traseul Târgu Mureş - Ungheni (judeţul Iaşi), însă informaţia se referă la tronsonul Târgu Mureş - Ungheni (în judeţul Mureş). Fotografia a fost eliminată. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici