Codul fiscal şi ajutoarele la încălzire vor fi aprobate miercuri de Guvern

Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, ajutoarele de încălzire, precum şi actul normativ referitor la vânzarea unor pachete de acţiuni deţinute de Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" S.A vor fi aprobate în şedinţa de miercuri a Executivului.

336 afișări
Imaginea articolului Codul fiscal şi ajutoarele la încălzire vor fi aprobate miercuri de Guvern

Codul fiscal şi ajutoarele la încălzire vor fi aprobate miercuri de Guvern (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

"Am discutat, azi (marţi - n.r.) în primă lectură Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, am preluat observaţiile şi de la celelalte ministere, iar în şedinţa de mâine o să fie aprobate", a anunţat secretarul de stat de la Ministerul Finanţelor Dan Lazăr, la finalul şedinţei de marţi a Guvernului.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat că ordonanţa de urgenţă referitoare la ajutoarele de încălzire va fi discutată, de asemenea, în şedinţa Executivului de miercuri, ca şi actul normativ cu privire la vânzarea unor pachete de acţiuni deţinute de Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" S.A.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici