Companii de construcţii din Irlanda de Nord caută afaceri în România şi Bulgaria

Reprezentanţii a 25 de companii de construcţii din Irlanda de Nord se vor afla în această săptămână la Bucureşti şi Sofia, sub coordonarea unei agenţii guvernamentale de promovare a firmelor nord-irlandeze, pentru a identifica oportunităţi de afaceri în România şi Bulgaria.

189 afișări
Imaginea articolului Companii de construcţii din Irlanda de Nord caută afaceri în România şi Bulgaria

Companii de construcţii din Irlanda de Nord caută afaceri în România şi Bulgaria (Imagine: Mediafax Foto)

Cele 25 de companii, care reprezintă, potrivit agenţiei de dezvoltare economică Invest Northern Ireland, 50% din piaţa construcţiilor din Irlanda de Nord, doresc să obţină contracte în România şi Bulgaria, pentru a compensa declinul pieţei locale, potrivit publicaţiei Belfast Telegraph.

Misiunea comercială de la Bucureşti şi Sofia este cea mai amplă iniţiativă de acest fel organizată de Invest NI pentru pieţele emergente din Europa de Est şi va fi asistată de ataşaţii comerciali de pe lângă reprezentanţele diplomatice britanice din ambele ţări, se arată într-un comunicat al agenţiei guvernamentale, care operează în cadrul ministerului pentru afaceri, comerţ şi investiţii (Department of Enterprise, Trade and Investment).

Grupul include unele dintre cele mai mari companii nord-irlandeze de inginerie civilă şi construcţii, precum şi câteva firme implicate în gestionarea materialelor şi reciclare, două sectoare cheie pentru economia regiunii.

"România şi Bulgaria beneficiază de investiţii substanţiale, susţinute de UE, pentru modernizarea economiilor. Investiţiile acoperă cheltuieli masive pentru îmbunătăţirea infrastructurii, inclusiv din sectoarele transporturilor şi telecomunicaţiilor, precum şi proiecte mari de protecţia mediului", a declarat directorul comercial al Invest NI, Vicky Kell, în comunicat.

Reprezentanţii celor 25 de companii au un program prestabilit de întâlniri de afaceri în cele două capitale în perioada vizitei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici