Companiile estimează stagnarea sau avansul moderat al salariilor directorilor

Reprezentanţii companiilor din România anticipează pentru acest an o creştere moderată a salariilor fixe ale directorilor, unii dintre aceştia prognozând chiar o stagnare la nivelul din 2008, ca urmare a schimbărilor din mediul economic, se arată într-un studiu al companiei Ernst&Young.

20 afișări
Imaginea articolului Companiile estimează stagnarea sau avansul moderat al salariilor directorilor

Companiile estimează stagnarea sau avansul moderat al salariilor directorilor (Imagine: Mediafax Foto)

Raportul privind remunerarea directorilor realizat de Ernst & Young în luna februarie atrage atenţia asupra modului în care remuneraţia directorilor este "remodelată" pentru a răspunde schimbărilor generate de scăderea economiei.

"Diminuarea preţurilor acţiunilor şi volatilitatea burselor au determinat directorii, consiliile de administraţie şi acţionarii să reflecteze asupra efectelor care se vor resimţi la nivelul pachetelor de remunerare a directorilor executivi, pachete care au fost concepute în perioade de creştere economică accelerată. În pofida recesiunii economice, companiile din România pot fi supuse presiunii de a gestiona aceste aranjamente într-un mediu caracterizat de lipsa de experţi pe piaţa forţei de muncă", se arată într-un comunicat al companiei Ernst&Young.

Potrivit studiului, circa 25% din companiile participante au anticipat îngheţarea salariului fix al directorilor în 2009, iar altele au estimat o majorare salarială anuală în medie de aproximativ 9%.

"Per ansamblu, studiul indică o moderare a tendinţei de creştere a salariilor şi este foarte probabil ca statisticile finale pe 2009 să indice stagnarea salariilor sau doar o creştere modestă a acestora", se menţionează în comunicat.

Pe de altă parte, studiul firmei de consultanţă şi audit arată că selectarea şi stabilirea măsurilor de performanţă pentru acordarea bonusurilor aferente acestui an vor constitui, probabil, cele mai mari provocări în domeniul politicilor de salarizare.

"Companiile pot fi nevoite să reconsidere întreaga filosofie care stă la baza acordării bonusurilor ca răsplată acordată directorilor pentru performanţa companiei sau ca stimulent pentru atingerea unor obiective specifice. În cazul celor mai mari companii din eşantion, remuneraţia variabilă reprezintă, în medie, 25% din totalul remuneraţiei directorilor. Per ansamblu, comparând cu datele din 2007, proporţia remuneraţiei variabile a crescut cu patru puncte procentuale în 2008", se precizează în comunicat.

Rezultatele studiului arată ca majoritatea companiilor folosesc încă o combinaţie a criteriilor individuale, a celor la nivel de departament sau divizie şi la nivel de companie în determinarea performanţei pentru acordarea remuneraţiei variabile, deşi una din zece companii îşi stabileşte planurile de plată variabilă pe termen scurt, exclusiv în funcţie de performanţa companiei în ansamblu.

Pe baza răspunsurilor obţinute de la companiile participante, autorii studiului consideră că evaluarea performanţei se va concentra din ce în ce mai mult sau chiar exclusiv, în unele cazuri, pe performanţa companiei.

"Informaţiile primite de la companiile participante sugerează că vom asista la schimbarea strategiei de remunerare dinspre gestionarea acesteia prin termenii dictaţi de piaţă către o abordare bazată pe performanţă. Mai mult, criteriile de performanţă vor trebui riguros stabilite şi comunicate foarte clar. Având în vedere dificultăţile asociate cu schimbarea strategiei de remunerare, unele companii pot alege să utilizeze în continuare aceleaşi criterii de acordare a plăţilor variabile", a declarat, în comunicat, Thomas Standring, director executiv al Ernst & Young România - Human Capital.

El atrage atenţia însă că neconcordanţa dintre performanţă financiară a companiei în ansamblu şi aranjamentele de remunerare a directorilor atrage după sine o serie de riscuri, inclusiv cel financiar.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 24 de companii de pe piaţa locală, dintre care circa 40% companii foarte mari, cu peste 1.000 de angajaţi şi peste 100 milioane euro cifră de afaceri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici