Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, chemată în Senat după prăbuşirea City Insurance

Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară - ASF este aşteptată miercuri pentru o primă discuţie în Comisia Economică a Senatului despre prăbuşirea companiei City Insurance, anunţă preşedintele comisiei parlamentare, Silvia Dinică.

759 afișări
Imaginea articolului Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, chemată în Senat după prăbuşirea City Insurance

Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, chemată în Senat pentru discuţii despre prăbuşirea City Insurance

„Mâine (miercuri - n.r.) am invitat conducerea Au­to­rităţii de Supraveghere Financiară - ASF la o primă discuţie în Comisia Economică a Senatului. Alături de colegii mei, încercăm să aflăm cum a fost posibilă prăbuşirea companiei City Insurance”, anunţă preşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, Silvia Dinică.

Săptămâna trecută, Autoritatea de Supraveghere Financiară a hotărât să retragă autorizaţia de funcţionare a Societăţii City Insurance şi a constatat intrarea în starea de insolvenţă.

Compania care intră în faliment era liderul de piaţă în domeniul asigurărilor RCA având aproximativ trei milioane de clienţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici