Creşterea economică a României se va menţine, până în 2020, la peste 5% pe an

Creşterea economică a României se va menţine, până în 2020, la peste 5%, urmând să încetinească de la 6,5% în acest an la 5,2% la finele intervalului analizat, potrivit prognozei de primăvară pe termen lung realizată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).

166 afișări
Imaginea articolului Creşterea economică a României se va menţine, până în 2020, la peste 5% pe an

Creşterea economică a României se va menţine, până în 2020, la peste 5% pe an (Imagine: Mediafax Foto)

Comisia a menţinut, până în 2013, datele publicate anterior privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) şi a completat prognoza cu date până în 2020.

Astfel, singurul an pentru care CNP mai anticipează o creştere de peste 6%, în afară de acest an, este 2009, avansul anticipat fiind de 6,1%.

Ulterior, în 2010 şi 2011, PIB se va majora cu 5,8%, în ambii ani, pentru ca în următorii doi ani să urce cu câte 5,7%.

Pentru 2014-2016, CNP anticipează o uşoară încetinire a creşterii, la finele intervalului urmând să se situeze la 5,4%, pentru ca în 2017 şi 2018 să accelereze la 5,6% şi, respectiv, 5,7%.

Pentru ultimii doi ani ai perioadei analizate, CNP prognozează o creştere de 5,3% şi, respectiv, 5,2%.

Ritmul mediu anual de creştere economică va încetini, treptat, de la 6,1% în 2001-2007, la 5,9% în 2008-2013 şi 5,5% în 2014-2020.

Valoarea PIB va ajunge, în 2020, la 1.437,4 miliarde de lei (442,3 miliarde de euro), faţă de 475 miliarde de lei (133,8 miliarde de euro) în acest an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici