Creşterea numărului de turişti străini se va tempera în 2008

Numărul de turişti străini în România şi cel al românilor care vor prefera să-şi petreacă vacanţele în străinătate vor continua să crească anul viitor, cu un ritm inferior însă celui raportat în 2007, potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

1 afişăre
Imaginea articolului Creşterea numărului de turişti străini se va tempera în 2008

Creşterea numărului de turişti străini se va tempera în 2008

"Eliminarea oricăror restricţii de călătorie în spaţiul comunitar pentru cetăţenii români a impulsionat şi mai mult (în 2007, n,r,) plecările românilor în străinătate, în dauna călătoriilor pentru vacanţe în România. Pe de altă parte, am asistat la o creştere semnificativă a sosirilor de turişti din Uniunea Europeană. Apreciem că şi anul 2008 va fi marcat de aceleaşi tendinţe, respectiv o creştere a interesului europenilor pentru România şi a interesului românilor pentru a călători în străinătate, chiar dacă ritmul de creştere se va atenua", se arată într-un comunicat al FPTR.

Federaţia patronală prezintă o serie de date statistice privind turismul în 2007.

Astfel, intrările de vizitatori străini la frontieră au urcat cu 27%, de la 6,036 milioane în 2006 la 7,667 milioane în acest an. Sosirile din state europene au avansat cu 27%, iar cele din UE cu 45%.

Călătoriile românilor în străinăte s-au majorat cu 23%, de la 8,905 milioane în 2006 la 10,95 milioane.

Capacităţile din structurile turistice s-au redus cu 1,3%, de la 287.158 de locuri la 283.701 de locuri. Au crescut capacităţile din pensiunile turistice urbane, cu 1.001 locuri, şi cele din pensiunile rurale, cu 1.057 de locuri.

"Este de remarcat efortul investiţional în dezvoltarea şi modernizarea structurilor turistice de categorie superioară, ritmul de creştere a capacităţilor în aceste categorii fiind de 24,3% la 5 stele, 5,2% la 4 stele şi de 12% la 3 stele. S-au redus capacităţile din structurile de categorii inferioare (-2,2% la categoria 2 stele, - 4% la categoria 1 stea, -16,6% la cele neclasificate)", se spune în comunicat.

În ceea ce priveşte utilizarea capacităţilor de cazare turistică, în 2007 au fost înregistraţi cu 12% mai mulţi turişii în structurile hoteliere. La înnoptări, creşterea a fost de 8,04%.

"Prin agenţii de turism au fost cazaţi numai 1,27 milioane de turişti, respectiv 23% din românii găzduiţi de structurile hoteliere", se menţionează în comunicat.

Staţiunile balneare au consemnat o creştere de 6% a numărului de turişti, litoralul - o majorare de 16%, iar zona montană a avut un avans de 13%.

"Agenţiile de turism au înregistrat rezultate similare celor din 2006 la acţiunile turistice interne, numărul turiştilor antrenaţi în astfel de acţiuni, pe total, fiind cu 0,5 procente mai mic (1,275 milioane în 2006, 1,27 milioane în 2007), iar numărul de turişti zile fiind cu 1,5% mai mare faţă de cel din 2006. Acţiunile organizate în zona litoral înregistrează un spor de 5,1% la turişti şi de 2% la turişti zile. În zona montană s-a înregistrat o diminuare a numărului de turişti cu 0,8%, iar a numărului de turişti zile cu 1,8%. În zona staţiunilor balneare a crescut cu 8,4% numărul turiştilor, iar numărul de turişti zile cu 5,1%", potrivit sursei citate.

Prin agenţii de turism au plecat în străinătate 619.000 de persoane, reprezentând 5,6% din totalul românilor care au ales destinaţii externe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici