Cum au încheiat 2022 cei 7 administratori de pensii private Pilon II din România

  • Exclusiv ZF Corporate. Cei şapte administratori de pensii private Pilon II din România au încheiat 2022 cu afaceri de 344 mil. lei, la jumătate faţă de anul precedent, şi cu un profit mai mic cu 65% la 87 mil. lei.
  • APAPR avertizează că şi 2023 ar putea fi un an dificil pentru administratori.
1705 afișări
Imaginea articolului Cum au încheiat 2022 cei 7 administratori de pensii private Pilon II din România

Cele şapte companii care administrează economiile private de bătrâneţe ale 8 milioane de salariaţi români au încheiat anul 2022 cu afaceri totale de 344 milioane de lei, în scădere cu 43% faţă de anul precedent, în timp ce profitul net s-a diminuat cu 65% la 87 mil. lei, potrivit calculelor realizate de Ziarul Financiar din raportările administratorilor.

Astfel, pe fondul unor comisioane mai mici din activitatea de administrare P2 ca urmare a scumpirilor accelerate care s-au reflectat în sens negativ atât în performanţa P2 cât şi în bilanţurile financiare, companiile au tras linie în 2022 cu afaceri mai mici cu 257 mil. lei faţă de 2021 şi cu un profit în scădere de la 245 mil. lei la 87 mil. lei. Cum s-a ajuns aici şi ce înseamnă aceste cifre?

“Explicaţiile sunt multiple”, spune Mihai Bobocea, purtător de cuvânt al Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat (APAPR). “În primul rând, avem un puternic efect de bază: 2021 a fost un an record pentru situaţiile financiare ale administratorilor, graţie performanţelor excepţionale ale fondurilor de pensii, obţinute pe fondul recuperării pieţelor post-pandemie”.

În al doilea rând, contextul inflaţionist din 2022 a dus fondurile de pensii în zona de minim a grilei de comisionare din active (0,02% pe lună) - situaţie care e posibil să persiste, uitându-ne la datele macroeconomice, şi pe parcursul lui 2023. “În al treilea rand, OUG174/2022, care a tăiat începând cu luna decembrie comisionul din contribuţie”.

Astfel, cei şapte administratori – NN Pensii, Allianz Ţiriac Pensii Private, Metropolitan Life Pensii Private, Aegon, Generali, BCR Pensii, BRD Pensii – au avut un an 2022 extrem de dificil în contextul în care pe de o parte acesta a fost primul an în care fondurile de pensii private Pilon II au înregistrat o scădere la nivel de randamente, iar pe de altă parte rezultatele financiare au fost în scădere faţă de 2021.

Cifra de afaceri a administratorilor este formată din comisioanele de administrare din activul net, în 2022 la jumătate faţă de anul precedent, şi din comisionul de administrare din contribuţiile plătite. Cel din urmă a fost eliminat în decembrie 2022 printr-o OUG propusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Comisionul de administrare din activul net este mai scăzut faţă de anul precedent întrucât nivelul acestuia diferă în funcţie de rata inflaţiei şi de rata de rentabilitate a fondului. De exemplu acesta este de 0,02% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este sub nivelul inflaţiei, 0,03% pe lună dacă performanţa este cu până la un punct procentual peste inflaţie, şi ajunge până la 0,07% pe lună dacă rata de rentabilitate este cu 4 puncte procentuale peste rata inflaţiei.

Cum fondurile P2 au în principal titluri de stat în portofoliu, a căror valoare este diminuată într-un context inflaţionist, cum a fost 2022, acestea au avut randament negativ anul trecut, ceea ce s-a transpus şi în rezultatele financiare ale administratorilor.

“Luând în considerare explicaţiile 2 şi 3 de mai sus, este previzibil că nici 2023 nu va fi deloc un an uşor pentru administratori, este probabil că cifra de afaceri să continue să scadă, la fel şi profitul, daca vă exista vreunul. De altfel, aceste motive le-am invocat atât public, cât şi în discuţiile cu autorităţile în contextul OUG 174/2022, care a fost adoptata ignorând numeroase observaţii ale APAPR”.

În 2022, pentru prima oară de la lansarea din 2008 încoace, Pilonul II de pensii private obligatorii a închis pe scădere la nivelul unui an marcat de scumpiri accelerate, zile agitate pe piaţa de capital şi începerea războiului în Ucraina.

“Realist vorbind, administratorii sunt în continuare foarte bine capitalizaţi şi au în spate susţinerea unor grupuri financiare puternice, dar câte alte industrii ar putea face faţă fără probleme unor reduceri cu 43% a cifrei de afaceri şi cu 65% a profitului net? Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că doar 2/7 administratori au reuşit să-şi recupereze investiţiile iniţiale în setarea companiei de administrare a Pilonului II, restul fiind în continuare pe minus. La nivel agregat, industria mai are încă aproximativ 280 milioane lei până să recupereze capitalul investit în ultimii 15-17 ani, de la începerea operaţiunilor din România”, spune Bobocea.

2022 este primul an pe care Pilonul II de pensii private din România îl încheie pe minus, cu o scădere medie ponderată de 3,75%, determinată în mare parte de scăderea valorii portofoliului titlurilor stat, acolo unde fondurile au circa 65% din active. Indicele Bloomberg referinţă pentru titlurile de stat emise de statul român în euro a avut minus 22% în 2022, iar cel care urmăreşte evoluţia titlurilor de stat în lei, minus 2,8%.

Cele mai recente date ale ASF, cele de la martie 2023, arată active de aproximativ 103 mld. lei faţă de 96 mld. lei în decembrie 2022 pentru toate cele şapte fonduri Pilon II.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici