Dacia a produs joi maşina cu numărul un milion construită pe platforma Logan

Dacia a produs, joi, autovehiculul cu numărul un milion construit pe platforma Logan (X90), modelul aniversar fiind un autoturism Logan de culoare gri perlă, versiunea de echipare Preference, destinat pieţei din România şi echipat cu un motor pe benzină de 1,6 litri, a anunţat constructorul.

68 afișări
Imaginea articolului Dacia a produs joi maşina cu numărul un milion construită pe platforma Logan

Dacia a produs joi maşina cu numărul un milion construită pe platforma Logan

"În cei cinci ani care au trecut de la fabricarea la Mioveni a primului automobil Logan berlină, gama de vehicule dezvoltate pe platforma X90 a cunoscut o evoluţie constantă, ajungând în prezent la cinci modele, disponibile în 27 de versiuni", se arată într-un comunicat al Dacia remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Din totalul celor un milion de autovehicule produse pe platforma Logan, aproape 60% au fost modele Logan sedan (576.887 unităţi), circa 25% au fost Logan MCV - break (246.869 maşini) şi aproape 15% au fost Sandero (144.931 unităţi).

Logan VAN şi Logan Pick-Up au reprezentat aproape 2% (19.897 unităţi), respectiv 1,1% (11.416 autovehicule).

Cadenţa de fabricaţie a uzinei Dacia este de 1.340 de vehicule pe zi în prezent, iar peste 85% din maşinile produse sunt destinate exportului.

În afara platformei industriale de la Mioveni, modelele gamei X90 sunt produse, sub marca Dacia, în uzina Somaca din Maroc, iar sub marca Renault în alte şapte uzine din Rusia, Columbia, India, Iran (două uzine), Brazilia şi Africa de Sud.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici