Dacia a vândut cu 20,5% mai multe maşini în 2009

Constructorul de automobile Dacia, membru al grupului francez Renault, a vândut anul trecut 311.282 de maşini, în urcare cu 20,5% faţă de 2008, însă vânzările din România au coborât cu peste 50%, la 41.862 de autovehicule, compania reuşind totuşi să-şi majoreze uşor cota pe piaţa locală.

35 afișări
Imaginea articolului Dacia a vândut cu 20,5% mai multe maşini în 2009

Dacia a vândut cu 20,5% mai multe maşini în 2009 (Imagine: Mediafax Foto)

În 2008, Dacia a vândut 258.372 de autovehicule, din care 84.708 în România.

"Dacia încheie astfel al cincilea an consecutiv în care ritmul de creştere al vânzărilor a fost exprimat în două cifre, fapt care i-a permis să treacă de la mai puţin de 100.000 de maşini comercializate în 2004, la peste 300 000 de unităţi în 2009", se arată într-un comunicat al companiei.

Creşterea puternică de anul trecut a vânzărilor a fost determinată în principal de succesul avut în Europa Occidentală, unde compania românească a vândut peste 200.000 de automobile.

În România, cota de piaţă a Dacia a crescut anul trecut cu 1,5 puncte procentuale, la 28,9%, pe o piaţă auto în scădere cu 53,2%, se mai arată în comunicat.

Pe modele, cel mai vândut automobil al gamei Dacia în România a fost Logan berlină, cu 25.722 de unităţi livrate, urmat de Sandero (inclusiv versiunea Stepway), cu 6.765 unităţi, şi, respectiv, Logan MCV, cu 6.249 unităţi.

Pe piaţa vehiculelor utilitare, Dacia a livrat în România 1.588 unităţi Logan Van şi 1.538 de maşini Logan Pick Up.

Compania a vândut 18.000 de autoturisme prin programul de reînnoire a parcului auto naţional.

Vânzările Dacia la export au ajuns la aproape 270 000 unităţi, cu 56,1% mai mult faţă de nivelul de circa 173.000 de autovehicule din 2008, când rezultatele comerciale ale companiei au inclus şi modelele Logan produse în Maroc.

Germania a devenit, în 2009, principala destinaţie de export a Dacia, cu 84.708 unităţi vândute, în urcare cu 231,3% faţă de 2008, datorită programului de reînnoire a parcului auto derulat de guvernul german, care s-a tradus într-un discount semnificativ pentru modelele mărcii româneşti.

A doua mare piaţă de export a fost Franţa, cu 65.956 unităţi comercializate (în creştere 51,4%), urmată de Italia, cu 21.739 de maşini (un plus de 151,9% faţă de 2008).

În 2009, Dacia a avut o cotă de 2,13% din piaţa germană, de 2,5% din cea franceză şi de 0,93% din piaţa italiană. Printre destinaţiile importante de export se numără şi Algeria (17.327 unităţi), Turcia (9.727 unităţi) şi Spania (9.030 unităţi). În Maroc, unde Logan este produs în uzina SOMACA, din Casablanca, au fost vândute anul trecut 18.112 unităţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici