Declinul pieţei PC trage în jos HP. Compania a retras estimarea privind creşterea vânzărilor în 2014

Declinul abrupt al pieţei PC-urilor continuă să tragă în jos gigantul Hewlett-Packard (HP), care a retras estimarea privind creşterea vânzărilor anul viitor, după scăderea veniturilor cu 8% în trimestrul mai-iulie, la 27 miliarde de dolari.

190 afișări
Imaginea articolului Declinul pieţei PC trage în jos HP. Compania a retras estimarea privind creşterea vânzărilor în 2014

Declinul pieţei PC trage în jos HP. Compania a retras estimarea privind creşterea vânzărilor în 2014 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Directorul general al companiei, Meg Whitman, numit în urmă cu aproape doi ani cu misiunea de a revigora afacerile, declara anterior că vânzările vor creşte anul viitor odată cu stabilizarea pieţei computerelor personale. Whitman a retras această ţintă odată cu prezentarea rezultatelor financiare pentru perioada mai-iulie, al treilea trimestru fiscal, potrivit Bloomberg.

Vânzările de PC-uri au continuat să scadă pentru o perioadă mai îndelungată faţă de aşteptările HP, iar cererea pentru produse şi servicii destinate companiilor rămâne slabă, în timp ce Dell şi competitorii asiatici au adoptat o politică agresivă de preţuri pentru a atrage clienţi.

Eficacitatea strategiei de reducere a costurilor se apropie de asemenea de limite, după 29.000 de disponibilizări în ultimii ani.

În pofida concedierilor, restructurărilor şi schimbărilor de management din ultimii trei ani, HP nu a reuşit să se redreseze.

"Există semne clare că 80% din afacerile lor vor întâmpina obstacole în anul fiscal 2014. Asta include PC-uri, imprimante şi servicii. Managementul a exprimat nişte aşteptări pozitive privind situaţia din piaţă, care nu se materializează", comentează pentru Bloomberg un analist de la Mizuho Securities SUA.

Whitman a invocat, într-o conferinţă cu analiştii, cererea slabă din partea mediului de afaceri, mai ales în Europa şi China, precum şi dificultăţi în general pe piaţa PC-urilor şi produselor destinate companiilor.

"Creşterea anuală a veniturilor în anul fiscal 2014 nu este probabilă", a afirmat CEO-ul HP.

Acţiunile HP au scăzut cu până la 8% în prelungirea şedinţei oficiale de tranzacţionare de miercuri la New York, după ce au închis în scădere cu 1,8%.

Compania de cercetare de piaţă Gartner estima în luna iulie că vânzările de PC-uri au scăzut în perioada aprilie-iunie cu 11%, pentru cel de-al 5-lea trimestru consecutiv, consumatorii optând în număr tot mai mare pentru tablete, în timp ce companiile prelungesc perioada de exploatare a electronicelor pe care le deţin.

Odată cu rezultatele dezamăgitoare, HP a anunţat noi schimbări în conducerea executivă, înlocuind şeful diviziei de produse şi servicii pentru companii şi directorul de marketing.

În luna iulie, HP a angajat alţi trei directori, inclusiv foşti executivi de la Microsoft, McDonald's, Walgreen şi Liberty Media.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici