Deficitul de protecţie al populaţiei s-a dublat faţă de 2006

Deficitul de protecţie al populaţiei României, calculat ca diferenţă între resurse financiare disponibile şi nevoi, se ridică la 388,5 miliarde de lei (circa 97,1 miliarde de euro), fiind în creştere faţă de anul 2006, când se situa la 43 miliarde de euro, potrivit datelor ING Asigurări de Viaţă.

36 afișări
Imaginea articolului Deficitul de protecţie al populaţiei s-a dublat faţă de 2006

Deficitul de protecţie al populaţiei s-a dublat faţă de 2006 (Imagine: Mediafax Foto)

"În medie, un român ar trebuie să îşi asigure cel puţin 50.000 de lei pentru a-şi proteja financiar familia în următorii cinci ani în cazul decesului persoanei aducătoare de venit. Este cu atât mai important, în perioade de criză, ca oamenii să încheie o asigurare de viaţă pentru a-i pune la adăpost pe cei dragi", a declarat, joi, directorul general al ING Asigurări de Viaţă, Cornelia Coman, prezentă la un seminar de specialitate organizat de Ziarul Financiar şi ING.

Potrivit ING, deficitul de protecţie este diferenţa dintre resursele financiare necesare şi cele disponibile la un moment dat pentru a menţine standardul de viaţă al unei familii în cazul decesului persoanei cu venitul cel mai mare.

"Nevoia de protecţie în România este foarte mare, având în vedere îmbătrânirea populaţiei şi gradul de îndatorare în creştere. Pe lângă economisire sau investiţii, trebuie luată în calcul şi protecţia financiară", a spus Coman.

Şeful ING Asigurări de Viaţă a spus că prima lunară pentru o poliţă de deces cu suma asigurată de 50.000 de lei se situează în jurul valorii de 20 lei.

Coman a mai spus că piaţa locală a asigurărilor de viaţă va avansa în 2009 cu 7-10%, ritm de creştere inferior celui care va fi consemnat pentru anul 2008, estimat la circa 25%.

Datele CSA arată că primele din asigurări de viaţă au reprezentat 19,7% din total piaţă la finele primelor nouă luni ale anului 2008, veniturile însumând 1,315 miliarde de lei.

Ritmul de creştere a primelor pe acest sector de piaţă a fost de 26,8%, comparativ cu nivelul atins în intervalul ianuarie-octombrie 2007.

La nivelul anului 2007, subscrierile din asigurări de viaţă au însumat 1,449 miliarde de lei, cu 27,3% mai ridicate faţă de anul precedent.

În cazul pensiilor private obligatorii (Pilonul II), Coman a estimat că acest segment de piaţă va avea active de 2,7 miliarde de lei şi 4,67 milioane de contributori.

"Vor intra 145.000 de noi angajaţi în acest sistem, iar volumul contribuţiilor care vor fi virate în administrare privată va atinge 1,7 miliarde de lei. De asemenea, anticipez că aproape 30% din conturile de pensii individuale de pe Pilonul II nu vor primi contribuţii", a spus reprezentantul ING Asigurări de Viaţă.

Grupul olandez ING este prezent pe Pilonul II cu ING Fond de Pensii, administratorul cu cei mai mulţi clienţi şi cele mai mari active.

Pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III), Coman a anticipat că vor fi atraşi 150.000 de noi clienţi, numărul acestora la finele anului 2009 urmând să ajungă la 300.000.

"Sumele atrase de la clienţi în acest an pe Pilonul III vor însuma 190 milioane de lei. Activele gestionate vor ajunge la 250 milioane de lei", a spus şeful ING Asigurări de Viaţă.

Coman a mai spus că se aşteaptă ca vânzările pe segmentul corporate aferente Pilonului III să intre pe un trend negativ, care va fi compensat de avansul pe partea de retail, odată cu introducerea plăţilor individuale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici