Deputaţii au aprobat preluarea Automobile Craiova de către Ford

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 238 voturi "pentru", 16 voturi "împotrivă" şi 5 abgţineri, proiectul de lege privind unele măsuri pentru privatizarea societăţii comerciale Automobile Craiova SA.

17 afișări
Imaginea articolului Deputaţii au aprobat preluarea Automobile Craiova de către Ford

Deputaţii au aprobat preluarea Automobile Craiova de către Ford (Sursa: Mediafax Foto)

Proiectul de lege prevede aprobarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între AVAS, în calitate de vânzător, şi Ford Motor Company, în calitate de cumpărător, la data 12 septembrie 2007. Acest contract prevede că Ford Company cumpără un număr de 13.716.318 acţiuni ale Automobile Craiova SA, reprezentând 73,40316% din capitalul social al acesteia.

Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui act normativ.

Legea specială aprobată marţi de Camera Deputaţilor permite preluarea fabricii Automobile Craiova şi reprezintă un pas foarte important în finalizarea tranzacţiei, în cel mai scurt timp, a declarat preşedintele Ford Europa, John Fleming, citat într-un comunicat al companiei.

"Prin adoptarea legii speciale şi în urma aprobării Comisiei Europene din data de 27 februarie 2008, suntem pe deplin pregătiţi să finalizăm toate eforturile depuse până în acest moment şi să devenim proprietarii fabricii din Craiova, în viitorul cel mai apropiat", a spus Fleming, într-un comunicat al Ford Europa remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Pe de altă parte, Fleming s-a întâlnit marţi, la Salonul Auto de la Geneva, cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, discuţiile vizând următorii paşi pentru încheierea tranzacţiei.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, a salutat votul Parlamentului de la Bucureşti de aprobare a legislaţiei speciale privind preluarea Automobile Craiova de către Ford, informează Ambasada SUA la Bucureşti, într-un comunicat remis, marţi, MEDIAFAX.

"Sunt încântat că, după mai bine de 60 de ani, Ford Motor Company va fabrica din nou automobile pe pământ românesc", apreciază ambasadorul Taubman.

"Investiţiile făcute de Ford la Craiova marchează cea mai mare investiţie americană făcută până în prezent în sectorul producţiei de bunuri din România şi va crea noi locuri de muncă, oportunităţi şi creştere economică. Prezenţa Ford în România va fi un magnet pentru viitori investitori în România", afirmă ambasadorul american.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici