Directorul Complexului Energetic Oltenia: Listarea la bursă poate aduce companiei 100 de milioane de euro

Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat, joi, că listarea la bursă ar putea aduce companiei peste 100 de milioane de euro.

193 afișări
Imaginea articolului Directorul Complexului Energetic Oltenia: Listarea la bursă poate aduce companiei 100 de milioane de euro

Directorul Complexului Energetic Oltenia: Listarea la bursă poate aduce companiei 100 de milioane de euro (Imagine: Gabriela Doboş / Mediafaxfoto)

"Nu este necesar să ne listăm în acest an. (...) Sper să obţinem zeci sau chiar peste 100 milioane de euro din oferta primară. Ştiţi cum este, nu eşti pe bursă, nu exişti", a afirmat Ciurel la un seminar pe tema energiei.

Statul, prin Ministerul Economiei, vrea să vândă pe bursă un pachet de 12% din capitalul companiei.

Ciurel a precizat că producătorul de electricitate va derula, în perioada 2014-2017, un program de restructurare prin care va renunţa la 2.000 din cei 14.000 de angajaţi.

"Vrem să le dăm posibilitatea să meargă în producţie, acolo unde e cu cască şi cizme şi e lipsă de personal. Încerc să fac şi eu ce face Borza, dar cu mai puţină gălăgie", a spus el.

Remus Borza, reprezentant al administratorului judiciar al Hidroeletrica, Euro Insol, derulează un program de restructurare a companiei, prin care ar urma să plece sute de angajaţi. Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în luna iunie a anului 2012.

Complexul Energetic Oltenia estimează că va înregistra în acest an venituri totale de 6,19 miliarde de lei (1,4 miliarde euro), în uşoară scădere, şi un profit net de 151,2 milioane de lei (35 milioane euro), cu 67% mai mare.

Compania este controlată de Ministerul Economiei şi a fost înfiinţată anul trecut prin fuziunea complexelor energetice Craiova, Rovinari şi Turceni şi a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici