Documentul privind TVA la pâine, trimis la ministrul Mihai Voicu şi semnat de un secretar de stat MF. VEZI DOCUMENTUL INTEGRAL

Datele privind impactul reducerii TVA la pâine sunt incluse într-un document oficial, elaborat de Ministerul Finanţelor şi transmis Guvernului, semnat de secretarul de stat în Finanţe Dan Manolescu, cu menţiunea "pentru Ministrul Finanţelor Publice".

912 afişări
Imaginea articolului Documentul privind TVA la pâine, trimis la ministrul Mihai Voicu şi semnat de un secretar de stat MF. VEZI DOCUMENTUL INTEGRAL

Documentul privind TVA la pâine, trimis la ministrul Mihai Voicu şi semnat de un secretar de stat MF. VEZI DOCUMENTUL INTEGRAL

Documentul, cu antetul Ministerului Finanţelor Publice şi cu ştampilă, a fost transmis ministrului delegat pentru relaţia cu Parlamentul, liberalul Mihai Voicu, în data de 18 martie şi a fost înregistrat la Guvern pe 21 martie.

Nota MFP, prezentată duminică de MEDIAFAX, menţiona că reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi "cel puţin teoretic" poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate.

VEZI DOCUMENTUL

Identificarea altor surse de venit care să compenseze sumele neîncasate ca urmare a unei astfel de reduceri a cotei de TVA este necesară pentru a menţine echilibrul bugetar şi ţinta de deficit asumată cu instituţiile financiare internaţionale, relevă un document redactat săptămâna trecută de Ministerul Finanţelor.

Ministerul a analizat reducerea cotei de TVA la pâine - un angajament politic al Guvernului USL - de la 24% la 9%, şi impactul bugetar aferent, iar din analiză a rezultat că o astfel de măsură ar genera un impact bugetar negativ în trend ascendent, de 635 milioane lei (0,1% din PIB) în 2013, 671,7 milioane lei în 2014, 707 milioane lei în 2015 şi 742,1 milioane lei în 2016.

Ministerul Finanţelor arată astfel că, deşi "pentru anii următori" anului 2013 cel puţin teoretic reducerea cotei de impozitare poate crea premisele diminuării semnificative a evaziunii fiscale, creşterii bazei de impozitare şi, implicit, compensării acestui impact negativ direct printr-o creştere a gradului de colectare a TVA, pe termen scurt însă, pentru a putea menţine echilibrul bugetar şi ţinta de deficit asumată cu instituţiile financiare internaţionale, este necesară identificarea altor surse de venit.

"În aceste condiţii, considerăm că măsura de reducere a cotei de TVA aplicabilă livrărilor de pâine la această dată nu poate fi implementată decât în situaţia identificării unei alte surse de venit care să compenseze acest efect bugetar negativ pe termen scurt. Având în vedere impactul semnificativ negativ rezultat în urma analizei, coroborat cu constrângerile bugetare şi acordurile cu instituţiile financiare internaţionale, în prezent nu pot fi asigurate resursele financiare necesare compensării sumelor neîncasate ca urmare a reducerii cotei de TVA", se arată în document.

Ministerul Finanţelor mai arată că această problemă rămâne în atenţie "în viitor".

Ca reacţie la difuzarea acestei ştiri, Ministerul Finanţelor a transmis că proiectul de reducere a TVA la pâine este de actualitate şi reprezintă una dintre priorităţile asumate de Guvern pentru acest an şi că la nivelul instituţiei nu există niciun document "semnat de ministrul Finanţelor" pe această temă.

"La nivelul Ministerului Finanţelor Publice nu există niciun astfel de document oficial semnat de ministrul Finanţelor. Proiectul de reducere al TVA la pâine este de actualitate şi reprezinta una dintre priorităţile asumate de Guvern pentru acest an", a transmis instituţia.

Chestionat asupra documentului, ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu a contestat caracterul oficial al acestuia. El a precizat, la Pro TV, că nu recunoaşte documentul, despre care a spus că ar putea fi un document intern al direcţiilor ministerului.

"Eu nu recunosc acest document. S-ar putea să fie un document intern al direcţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, dar şi cifrele care sunt înscrise în acest document nu sunt cifre, spun eu, care să reflecte realitatea impactului bugetar. Începând cu 1 iulie 2013, TVA se reduce de la 24 la 9%", a declarat Chiţoiu.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că va exista o dezbatere importantă în Guvern privind proiectul de reducere a TVA la pâine, el arătând că sunt tot felul de interese ca lucrurile să nu se întâmple.

"O să avem o dezbatere importantă în Guvern - şi o să vă dăm iarăşi toate datele - legate de TVA la pâine. Sigur că apar documente pentru că sunt tot felul de interese ca lucrurile să nu se întâmple", a menţionat Ponta.

El a arătat că proiectul privind reducerea TVA la pâine este important pentru social-democraţi şi va fi implementat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici