Dominique Strauss-Kahn va acorda consultanţă economică guvernului Serbiei

Fostul director general al FMI Dominique Strauss-Kahn va acorda consultanţă guvernului Serbiei, el promiţând să facă tot posibilul pentru a scoate din criză o economie muribundă, dar fără să anticipeze o redresare miraculoasă.

84 afişări
Imaginea articolului Dominique Strauss-Kahn va acorda consultanţă economică guvernului Serbiei

Dominique Strauss-Kahn (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Strauss-Kahn a descris, alături de vicepremierul Aleksandar Vucic, un tablou sumbru al situaţiei economice din Serbia.

"Există probleme reale, dar cred că este posibil să găsim soluţii", a declarat Strauss-Kahn, precizând că a intrat în legătură cu guvernul sârb prin intermediul preşedintelui băncii franceze de investiţii Arjil, Wladimir Moloff, care are un contract cu autorităţile de la Belgrad şi care l-a invitat "să vină în echipă".

Fostul om politic francez nu a menţionat ce soluţii are în vedere pe termen scurt.

"Nu dispun de toate cifrele de care am nevoie. Împreună cu guvernul, vom intra în toate detaliile înainte de a propune măsuri", a spus Strauss-Kahn, care crede că sarcina cea mai dificilă va reveni guvernului, întrucât este mai uşor să dai sfaturi decât să le aplici.

El a precizat că în primele trei luni de colaborare nu va fi remunerat.

Întrebat dacă problemele cu justiţia ale lui Strauss-Kahn pot leza imaginea guvernului, Vocic a subliniat că îl interesează numai competenţele acestuia în domeniul economic.

Strauss-Kahn a demisionat de la şefia FMI în 2011, după ce a fost acuzat de viol de către o cameristă a unui hotel din New York. În Franţa, el este judecat pentru proxenetism în circumstanţe agravante.

La sfârşitul lunii iulie, Strauss-Kahn a afirmat la televiziunea Rossia 24 că politica este pentru el de domeniul trecutului şi că se concentrează pe activităţi de consultanţă.

Fostul şef al FMI a fost numit în iulie membru în consiliile de supraveghere a două instituţii financiare de stat din Rusia, Fondul rus de investiţii directe şi Banca rusă de dezvoltare a regiunilor, controlată de grupul petrolier Rosneft.

Economia sârbă s-a contractat cu 1,7% în 2012, şomajul a atins 24%, iar datoria publică depăşeşte 60% din PIB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici