Germania și-a modificat regulile privind deficitul pentru a permite cheltuieli nelimitate pentru apărare, finanțate prin datorie. Alte țări din nordul și estul Europei, precum Danemarca, Suedia și Polonia, au anunțat creșteri ale bugetelor de apărare până la valori cuprinse între 3% și 5% din PIB. NATO are acum o nouă țintă de cheltuieli de 3,5% din PIB pentru apărare. Toate acestea înseamnă că Europa plănuiește să cumpere mult mai mult echipament militar în anii următori – și vrea să producă cea mai mare parte local, The Economist.
Dar dacă această creștere a cheltuielilor pentru apărare va compensa sau nu declinul relativ al producției europene și va contribui la păstrarea locurilor de muncă în industrie depinde de dimensiunea sectorului, de traseele lanțurilor sale de aprovizionare și de măsura în care tipul de producție necesar pentru armament se potrivește cu sectoarele aflate în declin.
Să începem cu dimensiunea brută. Producția a generat în 2024 o valoare adăugată de aproximativ 2,5 trilioane de euro (2,9 trilioane de dolari), reprezentând aproximativ 16% din totalul UE, în scădere față de circa 20% în 1995. Ponderea este, în general, mai mare cu cât țara este mai estică (sau mai germanică).
Dar proporția care revine industriei de apărare și lanțului său complex de aprovizionare este greu de determinat, deoarece statisticile oficiale păstrează în general astfel de date confidențiale. Modelările de jos în sus realizate de EY, o firmă de consultanță, oferă însă o imagine. Dacă, așa cum estimează EY, statele europene membre NATO – adică majoritatea UE plus Marea Britanie și Norvegia – vor trebui să cheltuiască aproximativ 137 miliarde de euro anual în anii următori pentru echipamente, aceasta ar însemna cu 65 de miliarde mai mult decât în prezent. Creșterea cheltuielilor aferente pentru sectorul de apărare european și lanțul său de aprovizionare ar fi de 35,7 miliarde de euro – aproximativ 1,5% din totalul sectorului industrial al UE – și ar putea, potrivit EY, să genereze aproximativ 500.000 de locuri de muncă.
Mai puțin de o treime din cele 35,7 miliarde suplimentare ar merge direct în sectorul apărării; restul ar fi direcționat în lanțul de aprovizionare. Totuși, aceasta s-ar traduce în crearea a aproximativ 150.000 de locuri de muncă suplimentare în sectorul propriu-zis al apărării. Această cifră corespunde celor dintr-un nou raport realizat de Bruegel și Institutul Kiel, două centre de reflecție. Potrivit estimărilor lor, numărul total de angajați din marile companii europene de apărare a crescut de la aproximativ 250.000 în 2021 la 280.000 în 2024, iar majoritatea comenzilor pentru noi echipamente de apărare încă nu au fost livrate.
Evoluția lanțurilor de aprovizionare va influența și locurile în care vor fi create noile locuri de muncă. Până în 2022, apărarea europeană era în mare parte o chestiune națională. UE a dorit mereu să schimbe acest lucru, parțial pentru a face sectorul mai eficient și mai integrat. Acest lucru ar putea deveni realitate. Guvernele au convenit asupra unui pachet de 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi UE pentru grupuri formate din două sau mai multe țări care vor achiziționa în comun echipamente de apărare. Fondul European de Apărare vizează, de asemenea, încurajarea colaborării transfrontaliere în cercetare și dezvoltare.
Integrarea aduce cu sine specializare. Lanțurile de aprovizionare vor traversa continentul, iar companiile vor construi capacități acolo unde este cel mai eficient din punct de vedere economic. Acest lucru ar putea transforma sectorul, așa cum alte sectoare industriale s-au transformat prin integrarea în piața unică a UE și extinderea blocului spre est.
Și apare un nou producător de arme pe scena europeană: Ucraina. Producători europeni de armament precum KNDS și Thales se îndreaptă către această țară afectată de război pentru a construi muniție, piese de schimb și pentru a dezvolta arme noi. Germania a anunțat că va finanța producția de rachete cu rază lungă în Ucraina, urmând exemplul Danemarcei. „A găzduit o mare parte din producția de arme avansate ale Uniunii Sovietice și ar putea deveni acum arsenalul cu costuri reduse al Europei”, afirmă Jacob Funk Kirkegaard de la Bruegel. Costurile reduse și condițiile reale de testare a armelor fac din Ucraina un loc ideal pentru producția viitoare, reducând astfel numărul de locuri de muncă create în UE.
Mai rămâne problema tipului de locuri de muncă din industrie care vor fi create – și dacă acestea pot fi ocupate într-o Europă cu forță de muncă în scădere. Producția modernă necesită competențe tehnice și digitale avansate, nu doar în fabricarea armelor. Însă evoluțiile rapide de pe câmpul de luptă înseamnă că și sectorul se transformă radical, și mult mai rapid decât, de pildă, industria auto. Kearney, o altă firmă de consultanță, avertizează asupra unui deficit sever de lucrători cu calificările potrivite.
Pierderea de locuri de muncă în alte ramuri ale industriei ar putea contribui la acoperirea acestui gol. Să luăm Germania, inima industrială a Europei. Locurile de muncă cele mai frecvente din sectorul apărării au două lucruri în comun. În primul rând, raportul dintre locurile vacante și numărul șomerilor este foarte mare (vezi graficul), semnalând un deficit deja existent de forță de muncă calificată. În al doilea rând, rata șomajului în aceste profesii a crescut din 2023. „Este nevoie să dezvoltăm în continuare competențele acestor lucrători”, afirmă Enzo Weber de la Institutul pentru Cercetare în Ocuparea Forței de Muncă din Nürnberg. Însă există un avertisment: dezvoltarea capacității și a locurilor de muncă va începe doar dacă intențiile bune se vor transforma în comenzi pe termen lung pentru firmele europene din domeniul apărării.