Două nave comerciale au ajuns într-un port ucrainean de la Marea Neagră

Două nave comerciale au ajuns în portul ucrainean Ciornomorsk de la Marea Neagră. Acestea au folosit o nouă rută, stabilită de autorităţile ucrainene, au spus autorităţile portuare din Ucraina. Navele vor fi încărcate cu cereale care vor fi exportate în Israel şi Egipt.

499 afișări
Imaginea articolului Două nave comerciale au ajuns într-un port ucrainean de la Marea Neagră

Două nave comerciale au ajuns într-un port ucrainean de la Marea Neagră

Cele două nave au ajuns sâmbătă la Ciornomorsk şi urmează să fie încărcate cu 20.000 de tone de grâu, potrivit BBC. Oficialii ucraineni spune că este prima dată când nave civile ajung într-un port ucrainean după renunţarea la acordul privind cerealele. Anterior, coridorul a fost folosit doar de vapoarele care plecau din Ucraina.

Vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov a declarat că navele „Resilient Africa" şi „Aroyat" au navigat sub pavilion Palau şi că echipajul lor este format din oameni din Ucraina, Turcia, Azerbaidjan şi Egipt. Vapoarele vor livra grâul în Egipt şi Israel, potrivit Ministerului Agriculturii din Ucraina.

Luna trecută, Ucraina a anunţat înfiinţarea unui „coridor umanitar" în Marea Neagră pentru a elibera navele blocate în porturile sale de la începutul războiului şi pentru a ocoli blocada instituită de ruşi după renunţarea la acordul privind cerealele.Până în prezent, cinci nave au părăsit portul Odesa, folosind coridorul care trece pe lângă coasta vestică a Mării Negre, în apropiere de România şi Bulgaria.

Sosirea celor două nave reprezintă un test al capacităţii Ucrainei de a redeschide rutele de transport maritim într-un moment în care Rusia încearcă să îşi reimpună blocada după ce în iulie a abandonat acordul privind cerealele. În ultimele luni, ruşii au lansat numeroase atacuri cu drone şi rachete asupra infrastructurii portuare din Ucraina, atât de la Marea Neagră, cât şi de la Dunăre.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici