Economia mondială dă semne de redresare, dar sistemul financiar nu a revenit la normal

Economia mondială dă semne de redresare, dar sistemul financiar nu a revenit la normal, în special la nivelul băncilor, a declarat, joi, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE), Angel Gurria.

16 afișări
Imaginea articolului Economia mondială dă semne de redresare, dar sistemul financiar nu a revenit la normal

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE), Angel Gurria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Problemele au început la bănci, au trecut deja doi ani, dar nu vedem încă sfârşitul crizei. Operaţiunile de creditare ale băncilor nu au revenit la normal", a afirmat Gurria într-o conferinţă de presă susţinută înaintea unei reuniuni pe tema crizei, organizată de Comitetul consultativ economic şi industrial (BIAC) al OCDE.

El a arătat că există unele semne de redresare, dar nu se poate vorbi despre o normalizare. Gurria a făcut astfel referire la remarcile de miercuri ale preşedintelui american Barack Obama, care a vorbit despre revenirea la normalitate a pieţelor financiare.

Aceste semne pozitive "nu înseamnă să nu mai există probleme pe piaţa creditelor", în special în cazul companiilor, a afirmat şi preşedintele BIAC, Charles Heeter.

El a arătat că pe pieţele financiare există încă multe probleme care trebuie rezolvate.

Potrivit lui Gurria, economia mondială poate ieşi din actuala recesiune în cursul anului viitor.

"Tendinţa este clară, anul 2009 va fi prost. Putem spera însă ca recesiunea să ia sfârşit în 2010", a spus Gurria.

El a adăugat că se aşteaptă la o stabilizare a economiei mondiale în anul viitor, spre sfârşitul lui 2010 urmând să apară o tendinţă de creştere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici