Efectul paradisurilor fiscale: Câte miliarde de dolari pierd anual guvernele din lumea întreagă

Guvernele din întreaga lume pierd anual venituri fiscale cu o valoare de două ori mai mare decât cea necesară pentru eliminarea sărăciei extreme, din cauza banilor ascunşi în paradisuri fiscale, potrivit estimărilor organizaţiei de caritate Oxfam.

599 afișări
Imaginea articolului Efectul paradisurilor fiscale: Câte miliarde de dolari pierd anual guvernele din lumea întreagă

Efectul paradisurilor fiscale: Câte miliarde de dolari pierd anual guvernele din lumea întreagă (Imagine: Shutterstock)

Suma pierdută anual de guvernele din lumea întreagă depăşeşte 150 de miliarde de dolari.

Organizaţia consideră că este momentul ca premierul David Cameron să treacă de la vorbe la fapte şi să ia măsuri dure împotriva paradisurilor fiscale care au legături cu Marea Britanie, relatează The Guardian.

Oxfam cere premierului britanic să susţină încheierea unui acord internaţional care să pună capăt secretomaniei şi să permită ţărilor în dezvoltare să recupereze sume de ordinul sutelor de miliarde de dolari.

Potrivit estimărilor Oxfam, aproape 18.500 de miliarde de dolari sunt deţinuţi în paradisuri fiscale, din care o treime în teritorii britanice.

Chiar şi în cazul unei estimări conservatoare, cei 18.500 de miliarde de dolari ar aduce autorităţilor fiscale din întreaga lume venituri de 156 miliarde de dolari, în timp ce suma necesară pentru asigurarea unui venit de 1,25 de dolari pe zi fiecărei persoane la nivel global ar fi de 66 de miliarde de dolari.

"Aceste date pun Marea Britanie în centrul unui sistem fiscal global care este o trădare uriaşă pentru oamenii care se luptă să supravieţuiască şi plasează guvernul de partea celor puţini, privilegiaţi. Dacă vor să treacă de partea corectă a acestei discuţii, este momentul să acţioneze", a declarat Emma Seery, director pentru Finanţe şi Servicii Publice la Oxfam.

Rezolvarea problemei paradisurilor fiscale va fi unul dintre principalele subiecte de discuţii la reuniunea G8, prezidată de Marea Britanie, care va avea loc luna viitoare în Irlanda de Nord.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici