Energia regenerabilă trebuie să devină repede "autosustenabilă", investitorii sunt răsfăţaţi-oficial

Energia regenerabilă va trebui ca într-un termen scurt să nu mai depindă de sprijinul acordat de stat, întrucât companiile care investesc în acest domeniu sunt "răsfăţate" ca urmare a sprijinului primit de la autorităţi, a declarat marţi Valentin Mircea, vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei.

362 afișări
Imaginea articolului Energia regenerabilă trebuie să devină repede "autosustenabilă", investitorii sunt răsfăţaţi-oficial

Energia regenerabilă trebuie să devină repede "autosustenabilă", investitorii sunt răsfăţaţi-oficial (Imagine:Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Energia regenerabilă trebuie să devină autosustenabilă cât mai curând posibil. Companiil care primesc ajutor de stat sunt răsfăţate", a afirmat Mircea, la un seminar pe tema energiilor regenerabile.

În România sunt instalate unităţi eoliene de producţie a energiei de 980 MW, capacitate care s-ar putea dubla în acest an.

Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Concurenţei, România are nevoie de o strategie energetică stabilă pe termen lung.

"Energia este un domeniu în care investiţiile se fac pe termen lung. România are o strategie energetică, dar care se tot schimbă. Este o lipsă de încredere faţă de stabilitatea strategiei energetice din partea mediului de afaceri", a mai spus Mircea.

Producţia de energie electrică din surse regenerabilă este sprijinită prin sistemul de certificate verzi, acesta fiind motivul pentru care multe companii au investit sau intenţionează să investească în acest domeniu.

Producătorii de energie din surse regenerabile câştigă de două ori, odată prin vânzarea enegiei, iar apoi prin comercializarea certificatelor verzi.

Certificatele sunt emise de operatorul sistemului naţional de transport al electrciităţii Transelectrica (TEL), care le alocă producătorilor de energie din surse alternative.

Ulterior, companiile care primesc certifictele le vând, întrucât furnizorii de electricitate sunt obligaţi să le cumpere în cote anuale.

Potrivit estimărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), consumatorii de electricitate din România vor plăti aproximativ 10 miliarde de euro în plus la facturi până în anul 2020 pentru sprijinirea investiţiilor în energii regenerabile.

Cel mai mare impact va fi resimţit în 2016-2017, când consumatorii ar putea ajunge să plătească pentru energie cu până la 30% mai mult. În 2012 preţul ar urma să urce cu 2,5%, potrivit ANRE.

Ajutorul de stat prin certificate verzi se acordă electricităţii produse în hidrocentrale cu o putere instalată de până la 10 MW, centrale eoliene, fotovoltaice, în unităţi pe biomasă, biogaz, biolichide.

De asemenea, beneficiază de această schemă de spijin şi centralele care utilizează gazul rezultat din procesarea deşeurilor.

Piaţa certificatelor verzi ar urma să se tripleze în 2012 şi să treacă de 300 milioane de euro, ca urmare a avasnului puternic al producţiei de electricitate din surse regenerabile.

Certificatele verzi se tranzacţionează la preţul maxim, de 55 de euro, pentru că oferta este inferioară cererii. Preţul minim al unui certificat verde de 27 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici