EXCLUSIV. Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor: La nivelul SGG va exista o unitate de achiziţii centralizate

Guvernul va trimite Comisiei Europene, până la 25 aprilie, un plan de măsuri prin care va demonstra că România nu va depăşi deficitul de 3% din PIB. Sunt analizate sursele de venit la buget, dar şi cheltuielile, inclusiv sistemul de achiziţii publice.

916 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV. Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor: La nivelul SGG va exista o unitate de achiziţii centralizate

EXCLUSIV: Ministrul Finanţelor: La nivelul SGG va exista o unitate de achiziţii centralizate (Imagine: Marian Ilie/ Mediafax Foto)

“Ţintim ca în acest program de măsuri să identificăm chestiuni concrete legate de maximizarea randamentelor activelor statului sau mai exact spus cu o prelevare mai consistentă în legătură cu rezultatul financiar al companiilor publice. Pe de altă parte, avem în vedere modificarea sistemului de fiscalizare a exploatării resurselor naturale unde ştim cu toţii, se discută de ani de zile, că nivelul de fiscalitate, nivelul veniturilor pe care le colectează statul din exploatarea resurselor naturale este subdimensionat”, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor.

În ceea ce priveşte cheltuielile, acesta a arătat că, vor fi analizate posibilele economii în zona achiziţiilor publice prin punerea în funcţiune a unei unităţi de achiziţii centralizate la nivelul Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Şi tot în structura SGG va fi pusă în funcţiune o unitate de audit care să evalueze modul în care sunt executate cheltuielile la toate instituţiile şi autorităţile publice.

“Efectul, sperăm să fie acela de diminuare a estimării de deficit, asupra căruia suntem într-o divergenţă de opinii cu cei de la Comisia Europeană”, a precizat Viorel Ştefan.

Interviul va fi publicat integral, joi, ora 11.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici