Executivul pregăteşte salarii compensatorii pentru 1.000 de angajaţi ai CFR Marfă

Executivul nu a putut impune companiei Grup Feroviar Român să menţină un număr anume de angajaţi la CFR Marfă pe mai mulţi ani şi pregăteşte o hotărâre de guvern prin care aproximativ 1.000 de angajaţi să poată beneficia de plăţi compensatorii, a declarat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

1096 afișări
Imaginea articolului Executivul pregăteşte salarii compensatorii pentru 1.000 de angajaţi ai CFR Marfă

Executivul pregăteşte salarii compensatorii pentru 1.000 de angajaţi ai CFR Marfă (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

"Avem un contract colectiv de muncă în vigoare până în luna aprilie a anului viitor. Sunt convins că vom găsi soluţiile pentru ca oamenii să nu fie disponibilizaţi şi să nu li se găsească o soluţie pentru venituri", a a firmat ministrul.

El a adăugat că au început procedurile legale pentru ca aproximativ 1.000 de salariaţi de la CFR Marfă să poată beneficia de prevederile Ordonanţei 36/2013 privind protecţa socială.

Ordonanţa 36, adoptată la începutul acestui an, prevede că persoanele disponibilizate de la companii de stat vor primi indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi.

"Sunt în pregătirea unei hotărâri de guvern pentru ca 1.000 de angajaţi, dacă vor dori să fie disponibilizaţi, să poată beneficia de salarii compensatorii (...) Doresc să mă asigur că pot beneficia de salarii compensatorii salariaţii CFR Marfă. Mai departe vom vedea care şi câţi salariaţi vor putea fi disponibilizaţi", a afirmat Fenechiu.

CFR Marfă are în prezent circa 9.000 de angajaţi.

Ministrul Transporturilor a menţionat că Guvernul nu a putut solicita prin caietul de sarcini menţinerea numărului de salariaţi pentru o anumită perioadă de ani.

"Nu ne permite nimeni, populismele unora sunt uriaşe. Faptul că există un contract colectiv de muncă este un lucru benefic şi vom avea grijă de salariaţi în continuare", a continuat Fenechiu.

Ministrul s-a declarat comvins că GFR nu a făcut această achiziţie pentru a opera disponibilizări.

Grup Feroviar Român a fost declarat joi câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

În ultima etapă a privatizării a participat doar Grup Feroviar Român (GFR), după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras.

Grup Feroviar Român este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din România şi face parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici