Fiat şi-a majorat participaţia la Chrysler la 30%

Grupul italian Fiat şi-a majorat participaţia la Chrysler Group cu cinci puncte procentuale, la 30%, după ce producătorul auto american a îndeplinit două obiective impuse de guvernul Statelor Unite în perioada în care i-a acordat sprijin financiar în 2009, transmite Bloomberg.

60 afișări
Imaginea articolului Fiat şi-a majorat participaţia la Chrysler la 30%

Fiat şi-a majorat participaţia la Chrysler la 30%

Chrysler a depăşit ţinta de vânzări la nivel internaţional şi a încheiat un acord pentru extinderea prezenţei în afara Americii de Nord, prin intermediul reţelei de dealeri a Fiat.

Obiectivele făceau parte dintr-un acord complex între guvernul SUA şi Fiat, încheiat în 2009, prin care compania italiană a obţinut o participaţie la Chrysler, precum şi controlul managerial.

Potrivit acestui acord, participaţia Fiat la Chrysler poate creşte dacă producătorul american îndeplineşte mai multe condiţii.

Una dintre condiţii prevede reducere dependenţei Chrysler de piaţa nord-americană.

Chrysler trebuie să obţină venituri de minim 1,5 miliarde dolari în afara Statelor Unite, Canadei şi Mexicului.

În 2010, Chrysler a raportat venituri de 5,4 miliarde dolari în afara Americii de Nord.

Acordul din 2009 a suferit unele schimbări importante.

Astfel, Fiat va vinde modelele Chrysler, inclusiv cele sub brand Fiat, în Brazilia şi Europa, prin reţeaua proprie de dealeri.

După majorarea participaţiei Fiat la 30%, cota sindicatului UAW va fi de 59,2%, cea a Trezoreriei SUA de 8,6%, iar cea a guvernului canadian de 2,2%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici