Filote: România, mai catolică decât Papa în privinţa procedurilor legate de finanţările europene

Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că România are "o apetenţă de a fi mai catolică decât Papa în privinţa procedurilor legate de finanţările europene" şi cere autorităţilor române simplificarea acestora.

951 afișări
Imaginea articolului Filote: România, mai catolică decât Papa în privinţa procedurilor legate de finanţările europene

Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Angela Filote a declarat, într-o conferinţă de presă, că procedurile legate de finanţările europene "vin deja destul de complicate de la Bruxelles", iar autorităţile române ar trebui să încerce să le simplifice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"O problemă generală pe care am discutat-o şi cu autorităţile române de mai mute ori, a apetenţei României de a fi mai catolică decât Papa în privinţa procedurilor legate de finanţările europene. Se ştie că aceste proceduri deja vin destul de complicate de la Bruxelles. Noi suntem însă conştienţi de faptul că povara birocratică este prea mare şi, de aceea, pentru noua perioadă 2014-2020 am introdus mai multe măsuri de simplificare. Facem în acelaşi timp un apel la autorităţile române să meargă în aceeaşi direcţie, de simplificare, şi în niciun caz să nu complice şi mai mult lucrurile", a spus Filote.

Şefa Reprezentanţei CE în România a explicat că se aşteaptă ca aceste măsuri concrete de simplificare a procedurilor legate de finanţările europene să ducă la creşterea ratei de absorbţie.

"Este vorba aici, în principal, de o problemă de capacitate a administraţiei publice care se ocupă de managementul finanţărilor europene la nivel central şi avem mai multe semnale că problema aceasta este înţeleasă şi se iau măsuri de simplificare şi din partea autorităţilor române. Desigur, ceea ce aşteptăm este ca dincolo de aceste declaraţii de intenţie să vedem nişte măsuri concrete care vor ajuta la creşterea ratei de absorbţie a finanţărilor, pe de o parte, şi de pe altă parte, poate o mai bună calitate a acestor finanţări. Pentru că, până la urmă, nu ne interesează numai să fie cheltuiţi banii cu orice preţ, ci ei să producă acea schimbare pozitivă pe care şi-o doreşte şi cetăţeanul", a mai spus Filote.

Ea a precizat că gradul de absorbţie al fondurilor europene este "nesatisfăcător", precizând însă că explicaţia obiectivă ar fi că România a plecat un pic "mai de departe" decât celelalte state membre.

"Nu m-aş pronunţa pe estimare, pentru că este o estimare. Mă pronunţ pe situaţia care este la zi şi este bineînţeles nesatisfăcător acest grad. România este pe ultinul loc. Există şi explicaţii foarte obiective. Nu trebuie să uităm de unde a plecat România, pentru că a plecat un pic mai de departe decât celelalte state membre. Pe de altă parte, există un paradox. E o mare nevoie de finanţare publică. De multe ori ni se spune că nu se pot rezolva toate problemele, pentru că nu sunt bani şi rămân bani publici care vin de la UE necheltuiţi. Deci, aici undeva, între aceste două repere trebuie găsite nişte soluţii inclusiv pe plan naţional, astfel să crească rata de absorbţie", a spus Filote.

Ea a adăugat că problema trebuie rezolvată la nivel naţional deoarece Comisia Europeană şi-a făcut treaba şi a simplificat cadrul legislativ şi procedural pentru noua perioadă de finanţare.

"Şi spun plan naţional, pentru că, din partea noastră, a Comisiei Europene, noi ne-am făcut treaba, deci am simplificat major cadrul legislativ şi procedural pe noua perioadă şi aşteptăm să vedem acelaşi lucru şi din partea autorităţilor române", a mai spus Filote.

Ea a mai spus că apelul CE este ca regulile care se stabilesc să fie discutate înainte cu beneficiarii de finanţări, cu cei care ar trebui să folosească aceste fonduri.

"Pe partea noastră, apelul nostru este ca regulile care se stabilesc să fie discutate înainte cu beneficiarii de finanţări, cu cei care ar trebui să folosească aceste fonduri, astfel încât cea mai bună experienţă acumulată în primii şapte ani de aderare să producă lecţiile care să îmbunătăţească noua perioadă de finanţare. De altfel, am văzut mai multe măsuri luate de Ministerul Fondurilor Europene care ar putea să simplifice puţin viaţa beneficiarilor de finanţare", a mai spus Filote.

Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote, se află în perioada 20 – 23 august într-o vizită în judeţul Alba. Oficialul european se va întâlni cu autorităţile locale şi cu reprezentanţi ai societăţii civile şi va vizita o serie de proiecte din judeţ realizate cu finanţare europeană.

De asemenea, Angela Filote va participa, în 23 august, la dezbaterea "O nouă viziune asupra Europei", organizată în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului "Dilema Veche" de la Alba Iulia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici