Prima pagină » Economic » Finanţare din bani europeni pentru un proiect privind traficul în Iaşi

Finanţare din bani europeni pentru un proiect privind traficul în Iaşi

Şefii primăriei ieşene au semnat, marţi, contractul de finanţare din bani europeni al proiectului "Sistem de Management de Trafic în municipiul Iaşi", în valoare de 69,6 milioane de lei, fără TVA, în oraş urmând a fi montate, între altele, 1.240 de semafoare şi 2.000 de indicatoare noi.
Finanţare din bani europeni pentru un proiect privind traficul în Iaşi

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat, imediat după semnarea contractului cu reprezentanţii firmelor câştigătoare ale licitaţiei, respectiv UTI Bucureşti şi Information Business Consulting Bucureşti, că după realizarea proiectului traficul din oraş se va fluidiza, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nichita a spus că timpul de călătorie pe principalele axe ale municipiului Iaşi, la orele de vârf, va scădea, în medie, cu aproximativ 17 la sută, în primul an după finalizarea proiectului.

Totodată, va fi înfiinţat un centru de comandă şi control al traficului.

În total, 90 intersecţii şi treceri de pietoni vor fi semaforizate şi echipate cu automate de dirijare a circulaţiei şi detectori de vehicule de tip video.

Potrivit reprezentanţilor primăriei ieşene, vor fi realizate economii din reducerea timpului de călătorie de aproximativ 4,79 milioane de euro în primul an de operare a investiţiei şi de 139,5 milioane de euro pe perioada de operare 2014 – 2030.

În oraş vor fi montate 1.242 de semafoare noi, 1.979 de indicatoare rutiere şi 72 de automate de dirijare a circulaţiei.

Lucrările prevăzute în contract ar urma să fie finalizate în august 2015.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia