FMI, perspective sumbre pentru motorul Europei. Economia Germaniei se va contracta în 2023

Potrivit Fondului Monetar Internaţional, economia Germaniei va suferi singura contracţie din cadrul Grupului G7 în acest an, pe fondul războiului din Ucraina şi a crizei energetice după reducerea dependenţei de Rusia.

1120 afișări
Imaginea articolului FMI, perspective sumbre pentru motorul Europei. Economia Germaniei se va contracta în 2023

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

Produsul intern brut al Germaniei va scădea cu 0,3%, arată previziunile publicate marţi de instituţia cu sediul la Washington. Oficialii şi-au redus perspectivele, citând impactul persistent al crizei energetice care a declanşat anul trecut o recesiune ce a durat până în primul trimestru.

În timp ce previziunile sunt în concordanţă cu cele ale Bundesbank din Germania, contrastul cu creşterile economice ale altor state membre G7 subliniază provocarea cu care se confruntă cancelarul Olaf Scholz, care se luptă să reînnoiască modelul de creştere al celei mai mari economii europene, notează Bloomberg.

Sursa slăbiciunii este industria prelucrătoare, care a suportat greul crizei energetice, al cererii mai mici din partea Chinei şi al politicii monetare mai stricte.

Celelalte state G7 vor fi pe plus

Statele Unite, cea mai mare economie a lumii, vor fi în fruntea clasamentului G7, cu o creştere de 1,8% în 2023.

Canada se află pe locul al doilea (1,7%), Japonia (1,4%) pe locul al treilea, Italia (1,1%) pe locul al patrulea, iar Franţa (0,8%) pe locul al cincilea, fiind urmată de Marea Britanie(0,4%) şi pe ultimul loc Germania(-0,3%).

Creşterea PIB-ului mondial va ajunge la 3% în acest an, ceea ce reprezintă un salt de 0,2 puncte procentuale.

Pierre-Olivier Gourinchas, directorul de cercetare al FMI, a declarat: "Economia globală continuă să se redreseze treptat în urma pandemiei şi a invaziei Rusiei în Ucraina".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici