Potrivit declaraţiilor viceamiralului Mihai Panait, şeful Statului Major al Forţelor Navale, primele drone aeriene urmează să ajungă chiar în cursul acestui an, în timp ce alte tipuri de drone, precum cele de supraveghere şi cele maritime de suprafaţă, sunt deja utilizate de militarii români în misiunile desfăşurate în Marea Neagră.
„Avem un sistem de drone pe toate domeniile, aerian, pe suprafaţă şi pe submers. În acest an sosesc primele V-batt-uri, primele patru sisteme de la partenerul american”, a declarat viceamiralul Mihai Panait pentru Monitorul Apărării și Securității.
Dronele aeriene de tip V-bat, capabile de decolare şi aterizare verticală, destinate misiunilor de cercetare şi atac, vor fi operate atât de la bordul celor trei fregate ale Forţelor Navale, cât şi din baza aeriană de la Tuzla. În plus, alte opt sisteme similare urmează să fie livrate în perioada următoare.
„Dronele de suprafaţă sunt în dezvoltare, pe trei paliere. Programul de cercetare dezvoltare, pe programul MDA (Maritime Domain Awareness) şi pe programul SAFE al UE. În programul SAFE avem un pachet complet de capabilităţi: nave, drone, elicoptere, astfel încât să putem utiliza acest instrument deosebit de eficient şi sperăm să-l punem în practică”, a precizat şeful SMFN.
Viceamiralul Mihai Panait a declarat că „pentru tot pachetul de sisteme de drone vor fi cheltuiţi 1,7 miliarde lei, pe toate domeniile. Noi avem deja în Forţele Navale un pachet important de drone achiziţionat din bugetul Forţelor navale Române. A trebuit să achziţionă drone MCM pentru a putea să mărim raza de descoperire şi capabilităţile navelor care execută misiuni în cadrul luptei împotriva derivante. Avem un număr important de drone MCM. Am investit de asemenea şi am cumpărat un număr important de drone de supraveghere. Nu vă pot spune numărul”.