Geoană: PSD va propune un pachet de stimulare economică

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Dăbuleni, că social-democraţii vor propune, săptămâna viitoare, un "pachet de stimulare economică", acesta urmând să cuprindă şi banii care ar putea fi contractaţi de România printr-un "eventual" acord cu FMI.

14 afișări
Imaginea articolului Geoană: PSD va propune un pachet de stimulare economică

Geoană: PSD va propune un pachet de stimulare economică (Imagine: Mediafax Foto)

"În cursul săptămânii viitoare, PSD va lansa o serie de iniţiative pentru un pachet de stimulare economică care să ţină cont şi de aceste eventuale resurse care ar intra în sistemul financiar românesc", a declarat Mircea Geoană.

El a făcut apel la "solidaritate naţională" şi la "maturitate politică", apreciind că este pentru prima dată când are loc o recesiune economică ce a cuprins "întreaga planetă".

"Este clar că în această perioadă asistăm la cea mai amplă recesiune a economiei mondiale din ultimii 79 de ani. Prognoza economică globală arată o creştere de minus 2% pentru 2009, pentru economia globală. Pentru prima dată, întreaga economie a planetei se află în recesiune", a spus Geoană.

Liderul social-democrat a apreciat că PSD are obligaţia de a veghea ca banii contractaţi dintr-un eventual împrumut extern să fie folosiţi pentru repornirea creditării în economie şi pentru a nu plăti "împrumuturi greşite".

"Partidul nostru are obligaţia să vegheze ca aceşti bani să se reproducă în proiecte, ca aceşti bani să repornească creditarea în economia reală şi ca aceşti bani să nu răscumpere încă o dată după ce cei care au făcut profit, au luat împrumuturi greşite, pentru că acum trebuie să plătească şi dânşii", a mai spus Geoană, apreciind că eventualele fonduri de la FMI trebuie alocate "cu transparenţă".

România va trimite Fondului Monetar Internaţional, după finalizarea negocierilor de la Bucureşti, o scrisoare de intenţie pentru încheierea unui acord de tip stand-by pe o perioadă de doi ani, cu o scadenţă de cinci ani pentru rambursarea împrumutului.

Citeşte şi:

Condiţiile pentru împrumutul FMI şi CE vor fi aplicate în 3 - 6 ani

Berceanu despre FMI: S-a discutat despre vreo 19 miliarde euro

România se confruntă cu un risc ridicat de proteste sociale

CE ar urma să acorde României 4 miliarde de euro din pachetul de 19 miliarde

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici