Google are o pierdere de 2 miliarde de dolari de pe urma investiţiei în UiPath

Cu circa 2 miliarde de dolari a scăzut investiţia Google la producătorul de software UiPath din vara lui 2021 încoace pe fondul deprecierii preţului acţiunilor primului unicorn românesc, dar şi ca urmare a faptului că gigantul american şi-a înjumătăţit numărul de acţiuni deţinute.

2464 afișări
Imaginea articolului Google are o pierdere de 2 miliarde de dolari de pe urma investiţiei în UiPath

Sursa foto: Profimedia

Astfel, potrivit datelor agregate de ZF din raportările Securities and Exchange Commission (SEC), Alphabet Inc – compania mamă a Google avea în septembrie 2022 un număr de 14 milioane de acţiuni UiPath, ceea ce la un preţ de 12,6 dolari echivala cu o investiţie de 177 mil. dolari.

Alphabet şi-a menţinut această deţinere a numărului de acţiuni din decembrie 2021 încoace, arată datele SEC. Vânzările au început în vara lui 2021, adică după listarea din aprilie a UiPath. În iunie 2021 Alphabet avea 29 mil. de acţiuni UiPath, ceea ce la un preţ de 68 de dolari echivala cu o investiţie de 2 mld. dolari, pentru ca în toamna acelui an numărul de acţiuni să fie de 17,6 milioane, adică circa 925 mil. dolari la un preţ de 52,6 dolari.

UiPath este una dintre puţinele investiţii din portofoliul celor de la Alphabet, unul în care predomină companii din IT şi biotech, precum Kronos, Lyft, WeWork, Verve, Gitlab, arată datele SEC. UiPath are acum o capitalizare bursieră de circa 7,8 mld. dolari comparativ cu 35 mld. dolari la listare. Alphabet este evaluată de investitori la aproximativ 1.290 de miliarde de dolari, în scădere în ultimul an cu aproximativ 32%.

Întreg sectorul IT din SUA a fost puternic lovit de scumpirile accelerate din economie dar şi de „switch-ul“ făcut de investitori după pandemie, acum de la companii „growth“ spre „value“, adică de la companii de creştere, în special din sectorul IT&C, la companii cu politică predictibilă de dividende. Tocmai aceste scăderi poziţionează acum sectorul IT în topul agendei investitorilor.

UiPath a raportat venituri de 262,7 mil. dolari în T3/2022 – lunile august, septembrie şi octombrie –, ceea ce reprezintă o creştere de 19% faţă de rezultatul obţinut în aceeaşi perioadă de anul trecut. Grupul a avut o pierdere de 57,7 milioane de dolari sau 10 cenţi pe acţiune, de la o pierdere de 128,8 milioane de dolari sau 28 de cenţi pe acţiune, în intervalul similar din 2021. Rata anuală de reînnoire a abonamentelor (ARR), unul dintre principalii indicatori folosiţi de UiPath, a ajuns la 1,1 mld. dolari în perioada respectivă, în creştere cu 36%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici