Gospodarii şi agricultorii care dau foc miriştilor riscă amenzi de 3.000 până la 50.000 de lei

Obişnuinţa de a da foc miriştilor sau gunoaielor adunate cu ocazia igienizării de primăvară – în parcuri şi grădini – prezintă risc ridicat de incendii, astfel că gospodarii şi agricultorii care nu-şi iau măsuri de siguranţă pot fi sancţionaţi cu amenzi usturătoare, avertizează IGSU.

10557 afișări
Imaginea articolului Gospodarii şi agricultorii care dau foc miriştilor riscă amenzi de 3.000 până la 50.000 de lei

Gospodarii şi agricultorii care dau foc miriştilor riscă amenzi de 3.000 până la 50.000 de lei (Imagine: Cristina Nichitus/ Mediafax Arhiva Foto)

„Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetaţie uscată atrage după sine aplicarea sancţiunilor contravenţionale, cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 şi 50.000 de lei pentru persoane juridice”, precizează, într-un comunicat, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Pentru evitarea producerii acestor tipuri de evenimente, IGSU reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire:
- utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;
- realizarea arderii se face doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
- trebuie asigurată supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii;
- utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) este interzisă;
- trebuie asigurate toate mijloacele tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control;
- trebuie responsabilizaţi adulţii în ceea ce priveşte jocul copiilor cu focul şi accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc).

Potrivit IGSU, odată cu venirea primăverii şi încălzirea vremii, la nivel naţional se înregistrează o creştere semnificativă a numărului de incendii. „În acest sfârşit de săptămână, 892 de incendii au mistuit sute de hectare de vegetaţie uscată şi mai multe gospodării din întreaga ţară, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru localizarea şi stingerea acestora. Cele mai multe arderi necontrolate s-au înregistrat în judeţele Argeş, Caraş-Severin, Prahova, Sibiu, Suceava şi Timiş, pe fondul activităţilor de igienizare derulate în această perioadă”, se arată în comunicatul Inspectoratului.

Utilizarea focului deschis pentru curăţarea terenurilor, în condiţii de vânt şi fără respectarea măsurilor obligatorii de protecţie constituie factori determinanţi de întreţinere şi favorizare a propagării incendiilor, care de multe ori afectează locuinţele semenilor sau fondul forestier, avertizează IGSU.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici