Guvernatorul BNR nu a fost cel care a iniţiat întâlnirea de la Cotroceni şi nici nu vrea să fie arbitru sau mediator între preşedinte şi premier

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu nu a iniţiat întâlnirea de la Cotroceni dintre preşedintele Băses­cu şi premierul Victor Ponta pe tema bugetului de stat şi a scrisorii de in­ten­ţie cu Fondul Monetar Internaţional şi nici nu vrea să fie arbitru sau me­dia­tor între cei doi, spune Adrian Vasi­lescu, consilier al guvernatorului BNR.

503 afișări
Imaginea articolului Guvernatorul BNR nu a fost cel care a iniţiat întâlnirea de la Cotroceni şi nici nu vrea să fie arbitru sau mediator între preşedinte şi premier

Adrian Vasi­lescu, consilier al guvernatorului BNR (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Pentru prima dată, Vasilescu aduce ex­­plicaţii privind participarea guverna­to­rului la întâlnirea de marţea trecută de la Cotroceni, răspunzând câtorva întrebări, în­cepând de la cine a iniţiat întâlnirea pâ­nă la poziţia guvernatorului faţă de acor­dul României cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mon­dială şi Co­misia Europeană.

„Faptul că a semnat scrisoarea de intenţie (Mugur Isărescu – n. red.) nu mai are nevoie de niciun co­mentariu.“

Citeşte mai multe despre declaraţiile consilierului Adrian Vasilescu pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici