HG privind contractul cu Sterling Resources are avizul MJ, dar cu ştampila unui secretar de stat

HG referitoare la contractul între ANRM şi Sterling Resources este semnată de preşedintele ANRM şi de şeful Cancelariei premierului şi este avizată de ministrul Mediului Attila Korodi, de cel al Economiei Varujan Vosganian, iar în cazul Ministerului Justiţiei ştampila aparţine unui secretar de stat.

134 afișări
Imaginea articolului HG privind contractul cu Sterling Resources are avizul MJ, dar cu ştampila unui secretar de stat

HG privind contractul cu Sterling Resources are avizul MJ, dar cu ştampila unui secretar de stat

Documentul poartă semnătura fostului preşedinte al Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale (ANRM), Bogdan Găbudeanu, eliberat miercuri din funcţie, şi a fostului şef al Cancelariei premierului, Dorin Marian.

În cazul avizului ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu, ştampila este cea a unui secretar de stat. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, miercuri, că nu i-a fost prezentată o Hotărâre de Guvern privind concesionările din Marea Neagră şi că a solicitat angajaţilor ministerului să facă verificări în legătură cu acest act normativ. Avizul MJ a fost solicitat în data de 4 septembrie 2008, când Predoiu era ministru, fiind acordat în 15 septembrie 2008.

Avizele favorabile mai au girul ministrului Mediului Attila Korodi, ştampila aplicată având înscris "ministru", ca şi în cazul ministrului Economiei şi Finanţelor Varujan Vosganian, ştampila purtând inscripţia "cabinet ministru". La Mediu, avizul a fost cerut în 17 octombrie 2007 şi a fost acordat în 3 iulie 2008, în timp ce la MEF avizarea s-a cerut în 8 iulie 2008, fiind acordată în 2 septembrie 2008. Proiectul de hotărâre a fost trimis la SGG pentru a fi inclus pe agenda Guvernului, în data de 16 septembrie 2008.

Documentul publicat în Monitorul Oficial este contrasemnat de ministrul Mediului Attila Korodi şi de Cătălin Doica, secretar de stat la Ministerul Economiei. Anexa HG a fost iniţial secretă, însă a fost desecretizată, joi, prin decizia Guvernului.

Attila Korodi a declarat, pentru MEDIAFAX, că Ministerul Mediului a verificat actul adiţional la contractul privind concesiunile din Marea Neagră strict din punct de vedere al mediului, al calităţii zonei în care urma să fie realizate acele activităţi, fără a cunoaşte natura contractului.

Citeşte şi

Boc a desecretizat actul adiţional cu Sterling

Nicolae Vidu a demisionat din funcţia de administrator al Rompetrol Well Services

Patriciu spune că nu are legătură cu perimetrele din Marea Neagră

Geoană: Guvernul să facă lumină în concesionările din Marea Neagră

PNL: Concesionările din Marea Neagră, acordate de Guvernul Stolojan

Curtea de la Haga dă câştig de cauză României

Vezi aici principalele date ale procesului

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici