Mate XTs, cel mai nou dispozitiv din gama premium de telefoane pliabile ale gigantului chinez din domeniul telecomunicațiilor, a fost prezentat oficial joi, Huawei confirmându-și astfel poziția de lider în inovația hardware. Noul model continuă linia revoluționară a Mate XT, fiind cel de-al doilea telefon cu ecran triplu-pliabil lansat de companie.
„Singurul care poate învinge Huawei la telefoanele pliabile în trei este tot Huawei”, a declarat Richard Yu, șeful diviziei de consumer, citat de Bloomberg. Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului de lansare transmis live din Shenzhen, orașul care găzduiește sediul central al companiei și unul dintre cele mai importante huburi tehnologice ale Chinei.
Mate XTs dispune de două mecanisme de pliere, permițând transformarea rapidă din smartphone într-o tabletă cu ecran extins, de aproape 26 de centimetri în diagonală. Noul format aduce îmbunătățiri semnificative față de modelul anterior, inclusiv un preț mai redus: aproximativ 2.500 de dolari, față de 2.800 de dolari în 2024.
Telefonul este alimentat de procesorul Kirin 9020, o realizare a Huawei în domeniul cipurilor produse local, componentă esențială în eforturile companiei de a reduce dependența de tehnologiile occidentale.
Huawei susține că a reușit „să producă în masă” acest tip de dispozitiv și oferă acum patru variante de culoare – negru, alb, verde și auriu – față de doar două la prima generație.
În plus, Mate XTs rulează sistemul de operare HarmonyOS, dezvoltat tot intern, marcând un nou pas în distanțarea de Androidul Google. Datorită colaborării cu dezvoltatori locali, precum Tencent – un important jucător din tehnologia chineză și deținătorul aplicației WeChat, HarmonyOS oferă funcții multitasking avansate, experiență de tip desktop și aplicații PC adaptate pentru mobil.
Lansarea celui de-al doilea smartphone pliabil în trei vine într-un moment în care piața telefoanelor pliabile a crescut cu 45% la nivel mondial, potrivit datelor furnizate de Counterpoint Research, o firmă de analiză specializată în industrie și tehnologie. China domină livrările mondiale, cu o prezență tot mai mare a Huawei.
Analiștii estimează că Apple va intra pe această piață abia anul viitor, cu primul său iPhone pliabil.
Cu Mate XTs, Huawei nu doar că își consolidează poziția în fața Apple în China, ci stabilește un nou standard în designul smartphone-urilor: „Mate XTs nu e doar un telefon pliabil. E o demonstrație de forță inginerească”, apreciză oficialii companiei.
Un subiect sensibil pentru telefoanele pliabile în trei rămâne însă durabilitatea: „Adăugarea unui al doilea punct de pliere crește riscul de fragilitate mecanică”, avertiza expertul Jerry Hildenbrand într-o ediție anterioară a rubricii Ask Jerry, publicată de Android Central.
Durabilitatea a fost un punct critic pentru primul Mate XT – testele au scos în evidență vulnerabilitatea mecanică a ecranului triplu-pliabil. Huawei susține, însă, că a făcut „pași semnificativi în arhitectura corpului” pentru a doua generație, Mate XTs, sugerând că răspunde acestor provocări tehnologice: „Îmbunătățirile se regăsesc și la capitolul durabilitate, care a lăsat de dorit într-o anumită măsură la modelul din generația anterioară”.