Încă un ministru, încă o promisiune. Bode: România va avea încă 400 de kilometri de autostradă şi drum expres peste 3 ani

  • Până la sfârşitul anului, Ministerul Transporturilor ar putea semna contractele de proiectare şi execuţie pentru 400 de kilometri de autostradă şi drumuri expres
  • Aceste lucrări ar putea fi gata în 2-3 ani
764 afișări
Imaginea articolului Încă un ministru, încă o promisiune. Bode: România va avea încă 400 de kilometri de autostradă şi drum expres peste 3 ani

Lucian Bode

Până la sfârşitul anului, Ministerul Transporturilor ar putea semna contractele de proiectare şi execuţie pentru 400 de kilometri de autostradă şi drumuri expres, a spus, vineri, ministrul Transporturilor, Lucian Bode. „Avem finantarea pentru cei 407 kilometri. Intenţionăm să fie gata în 2-3 ani”, a precizat acesta. 

„Ne-am propus şi am reuşit să semnăm contracte de proiectare şi execuţie pentru tronsoane de autostradă. Am depăşit perioada critică, a contestatiilor. Am semnat doar pentru infrastructura de transport rutier, şi, până la sfârşitul anului estimam că semnăm contracte similare pentru circa 400 de kilometri de autostradă şi drum expres”, a declarat Bode. 

Acesta a trecut în revistă şi câteva proiecte deja contractate. 

„Pe 10 iunie vă prezentam stadiul proiectelor care leagă cel mai important proiect de investiţii din zonă, adică podul peste Dunăre de la Brăila. În cele opt luni de când suntem la guvernare, am semnat contractul pentru drumul expres Brăila-Tulcea, Buzău-Brăila, pe 21 februarie. Pe 19 iunie am semnat contractul pentru drumul expres Focşani-Braila, cei 76 de kilometri. Pe 7 iulie am semnat contractul pentru fezabilitate pentru un drum de 176 de kilometri. Toate aceste proiecte au termen de realizare 24 de luni”, a precizat ministrul Transporturior.

Totodată, portul de la Tulcea va fi modernizat prin intermediul unei investiţii de 13,5 milioane de euro. 

„Dacă pentru infrastructura rutieră lucrurile sunt clare, mă bucur că şi cea navală are, începând de azi, încă un obiectiv cu finanţare asigurata, adica dezvoltarea portului Tulcea, 13,5 milioane de euro”, a anunţat ministrul. 

 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici