Isărescu: Banca centrală trebuie să intervină când nu este convinsă de realitatea cotaţiilor

Banca centrală trebuie să intervină atunci când nu este convinsă asupra realităţii cotaţiilor din piaţă, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, reafirmând că BNR nu ţinteşte cursul de schimb.

18 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Banca centrală trebuie să intervină când nu este convinsă de realitatea cotaţiilor

Isărescu: Banca centrală trebuie să intervină când nu este convinsă de realitatea cotaţiilor (Imagine: Mediafax Foto)

"Este foarte importantă realitatea cotaţiilor din piaţă, a jucătorilor reali, nu vorbim de corecţi, ci de reali, adică cei care au lei şi valută. A te juca pe ecran cu cotaţii este un mare păcat într-o piaţă care se vrea funcţională. Trebuie să vedem cât de reale sunt acele cotaţii, dacă cel care cumpără valută are lei, îşi permite să cumpere lei la 18%, ca să vândă, contra valută", a spus Isărescu.

El a arătat că este conştient că rata de schimb influenţează puternic inflaţia, iar în condiţiile actuale, cu mai mult de jumătate din credite în valută, are o importanţă deosebită asupra stabilităţii financiare.

"Nu exclud ca în situaţii de mari turbulenţe, BNR să nu transmită semnale în clar de a nu permite deteriorarea şi mişcări pe curs, mai ales dacă ele nu au bază reală", a mai afirmat guvernatorul BNR.

El a lăsat astfel să se înţeleagă că sunt posibile pe viitor intervenţii direcţionate practic pentru menţinerea unui nivel de curs.

BNR a intervenit pe piaţa interbancară atât în şedinţa de vineri, cât şi luni. Dealerii cred că banca centrală a mai intrat, indirect, în piaţă, date fiind turbulenţele resimţite în urma crizei financiare internaţionale.

În ultima şedinţă a săptămânii trecute, BNR a vândut direct aproximativ 40 de milioane de euro, cu scopul de a testa funcţionarea pieţei şi a înţelege necorelarea dintre piaţa monetară şi cea valutară. În urma operaţiunilor BNR, cursul de schimb a coborât la un minim de 3,7600 lei/euro, de la 3,8260-3,8350 lei/euro.

Banca centrală a întârziat, vineri, publicarea cursului de referinţă cu circa 20 de minute, pentru a interveni pe piaţă, iar în jurul orei 16:00, BNR a testat piaţa valutară pentru a verifica realitatea cotaţiilor, fără să realizeze însă tranzacţii.

Potrivit dealerilor, BNR a cerut, luni, cotaţii băncilor, fără să realizeze însă tranzacţii, operaţiune care a determinat scăderea ratelor de schimb cu circa un ban, la 3,7680 lei/euro.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici