Isărescu: Nu sunt motive interne de creştere a preţurilor. Presiunile ar putea veni din exterior

Nu există motive pentru creşteri ale preţurilor "de categoria ofertei interne", întrucât producţia şi stocurile sunt la un nivel înalt, iar cererea este în continuare în scădere, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că singurele presiuni ar putea proveni din piaţa internaţională.

17 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Nu sunt motive interne de creştere a preţurilor. Presiunile ar putea veni din exterior

Isărescu: Nu sunt motive interne de creştere a preţurilor. Presiunile ar putea veni din exterior (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)

"Credem că efectele vor fi mai degrabă limitate (asupra preţurilor alimentelor - n.r.). Această atmosferă de creştere rapidă a preţurilor alimentare nu o validăm sub nicio formă, iar datele infirmă potenţialul unei asemenea evoluţii", a spus Isărescu, luni, la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.

El a precizat că nu există motive de creşteri ale preţurilor "de categoria ofertei interne" şi singurele presiuni ar putea proveni din piaţa internaţională, unde se vorbeşte despre o majorare a cotaţiilor materiilor prime alimentare, iar economia românească este deschisă.

"Avem în continuare un declin al cererii de produse alimentare, care plafonează aşteptările inflaţioniste ale producătorilor", a continuat Isărescu.

Mai mult, guvernatorul BNR a citat rezultatele unui sondaj în rândul producătorilor agricoli, care indică "mai degrabă" o scădere a indicelui preţurilor de producţie.

Isărescu a explicat că şi în condiţiile unei creşteri masive de preţuri pe pieţele internaţionale, ca în 2007-2008, trebuie avut în vedere impactul din acea perioadă, care nu s-a manifestat strict corelat, deşi cererea la acea perioadă era în creştere.

Pe de altă parte, guvernatorul recunoaşte că ar putea exista presiuni în ceea ce priveşte preţurile combustibililor, unde BNR anticipează o majorare a cotaţiilor la ţiţei.

"Aceste presiuni inflaţioniste vor rămâne tolerabile, cu excepţia unor evoluţii către conflicte majore, deschise (armate - n.r.)", a spus Isărescu.

În ceea ce priveşte piaţa muncii, oficialul BNR se aşteaptă ca în continuare să nu existe presiuni inflaţioniste, iar creşterea salariilor să fie sub ritmul de îmbunătăţire a productivităţii.

Deşi banca centrală intuieşte o revenire "incipientă" a încrederii consumatorilor, dar sub cea europeană, deficitul de cerere nu a suferit modificări majore.

În acest context, Isărescu se aşteaptă la o coborâre şi plafonare la 2% a inflaţiei de bază (CORE2 ajustat), care este ţintită de Banca Naţională.

"Aceasta (evoluţia CORE2 ajustat - n.r.) va clarifica foarte mult comportamentul politicii monetare în perioada următoare", a mai menţionat guvernatorul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici