Ivan, despre prețul carburanților: O creștere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată
This browser does not support the video element.
„O creștere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată în momentul de față. Iar acele speculații care au apărut în spațiul public cu motorina sau benzina 10 lei sunt niște minciuni suntate. Nu există în momentul de față niciun argument rațional, comercial, economic, pentru care s-ar putea ca să ajungă prețul la pompă la aceste cote de 10 lei sau apropiat de 10 lei”, a declarat luni ministrul Energiei.
El spune că statul este în alertă și că încă de sâmbătă se lucrează pe această temă.
Bogdan Ivan a spus despre scenariul potrivit căruia prețurile vor crește cu 30% că este exclus.
„Vreau să elimin scenariul prin care se induce panica la nivel național”, a spus ministrul.
Acesta adaugă că România este pregătită cu depozitele care sunt la nivel național și cu depozitele de urgență, acre pot fi livrate în situații excepționale, „să țină un preț stabil la benzină și motorină”.