Johan Meyer (FP), despre vinderea a 8% din acţiunile Petrom: Legislaţia este extrem de neclară

Johan Meyer, manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea (FP), a declarat vineri, despre afirmaţiile preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu că vinderea a 8% din acţiunile Petrom ar crea un mare haos întrucât legislaţia nu este clară în acest sens şi că multe lucruri nu sunt specificate.

210 afișări
Imaginea articolului Johan Meyer (FP), despre vinderea a 8% din acţiunile Petrom: Legislaţia este extrem de neclară

Johan Meyer (FP), despre vinderea a 8% din acţiunile Petrom: Legislaţia este extrem de neclară

În primul rând ar trebui ca acţiunile să fie vândute la preţul pe care acestea le aveau când compania a fost privatizată, în 2003. În prezent acţiunile Petrom se tranzacţionează la bursă la preţul de 0,3985 lei pe unitate, în creştere cu 85% faţă de preţul din momentul privatizării.

”Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar trebui ca până la 8% din acţiunile OMV Petrom să intre pe piaţă. Ar trebui ca Guvernul să vândă acţiuni la valoarea la care erau când compania fost privatizată. Legislaţia în acest caz este extrem de neclară. Nu se ştie cât de mult până la 8%. Ar putea fi şi 0,1%”. Sincer, aş fi foarte surprins ca Guvernul să vândă acţiuni Petrom la preţul la care a avut loc privatizarea”, a explicat Johan Meyer.

Lucrurile sunt neclare şi în ceea ce priveşte cumpărătorii, dacă vor fi vechii sau noii angajaţi. ”De asemenea, nu se ştie dacă este vorba despre angajaţii Petrom din momentul privatizării sau despre cei de acum. Este un coşmar!”, a mai spus managerul FP.

Preşedintele ALDE, Călin-Popescu Tăriceanu, a declarat luni, că vânzarea de către statul român a unui pachet de 8% din OMV Petrom se va număra printre temele care vor fi abordate în următoarea şedinţă a coaliţiei.

Potrivit unor calcule ZF, 8% din pachetul de 20,6% pe care statul român prin Ministerul Energiei îl are la Petrom valorează 1,8 miliarde de lei la preţurile curente de tranzacţionare.

Petrom a fost preluată la sfârşitul anului 2004 de către grupul austriac OMV, printr-o tranzacţie combinată de achiziţie de acţiuni de la stat şi o majorare de capital cu o valoare cumulată de 1,5 mld. euro.

Statul român deţine 20,6% din compania, iar Fondul Proprietatea alte 10%.

Taguri:
petrom,
fp,
acţiuni

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici