Kingfisher a redeschis primele două unităţi din reţeaua Bricostore România sub brandul Brico Dépôt

Retailerul britanic de bricolaj Kingfisher, care a preluat anul trecut cele 15 magazine Bricostore din România, a redeschis unităţile din zonele Pantelimon şi Orhideea sub marca Brico Dépôt, ca "depozite", termenul estimat pentru transformarea întregii reţele fiind de doi ani.

675 afișări
Imaginea articolului Kingfisher a redeschis primele două unităţi din reţeaua Bricostore România sub brandul Brico Dépôt

Kingfisher a redeschis primele două unităţi din reţeaua Bricostore România sub brandul Brico Dépôt (Imagine: Petrică Tănase/Mediafax Foto)

Bricostore România a intrat într-un proces de transformare în Brico Dépôt începând din iunie 2013, odată cu preluarea de către Kingfisher, iar joi a fost încheiată prima etapă a acestui proces. Formatul Brico Dépôt mai este utilizat de grupul britanic în Franţa şi Spania.

"Nu este vorba despre încă un magazin pe piaţa românească de DIY, ci de lansarea în România a unui concept nou şi diferit", a declarat, joi, Patrick Papot, directorul general delegat al Brico Dépôt România.

El a precizat că unităţile sunt redeschise sub denumirea de "depozit", iar transformarea întregii reţele ar urma să dureze doi ani.

Kingfisher a plătit 35 milioane lire sterline (41,5 milioane euro) cash pentru cele 15 magazine achiziţionate de la Bricostore România, la care se adaugă preluarea unor datorii de 35 milioane lire, care au fost stinse imediat. De asemenea, Kingfisher a preluat disponibilităţi cash de 7 milioane euro în cadrul aceleiaşi tranzacţii, astfel că suma totală plătită de compania britanică pentru magazine se ridică la 63 milioane lire (75 milioane euro).

Grupul britanic a anunţat în luna aprilie a anului trecut că a preluat de la compania franceză de retail Group Bresson, deţinută de familia Bresson, cele 15 magazine Bricostore din România, cu vânzări de 131 milioane de euro în 2012, şi ia în calcul posibilitatea creşterii afacerii pe termen lung la circa 50 de magazine.

"Pentru a ajunge la 50 de depozite, piaţa în momentul de faţă ne indică faptul că există această posibilitate, iar acest număr este fezabil. Cum o să ajungem aici? Prin diferite modalităţi. Nu avem în momentul de faţă restricţii din punctul de vedere al posibilităţilor care ne stau la dispoziţie. Preluări de firme, achiziţii, totul este deschis şi totul este posibil. În ce ritm, cât de mult va dura, este devreme să spunem. În orice caz, dorim să ne mişcăm repede", a spus Papot, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări.

Reprezentanţii Brico Dépôt nu au oferit informaţii privind rezultatele financiare din 2013 sau estimările aferente acestui an pentru reţeaua Bricostore România.

Depozitele Brico Dépôt au un portofoliu de 12.000 de produse şi sunt organizate în trei zone: materiale de construcţie şi renovări, amenajări interioare şi unelte necesare pentru realizarea lucrărilor.

Înfiinţat în 1993 în Reims (Franţa), Brico Dépôt mai este prezent în Franţa şi Spania, cu aproape 150 de depozite.

Kingfisher este cel mai mare retailer european de produse pentru amenajarea locuinţelor şi al treilea la nivel mondial, potrivit datelor proprii, şi numără peste 1.080 de magazine în 9 ţări din Europa şi în China. Principalele sale branduri sunt B&Q, Castorama, Brico Dépôt şi Screwfix.

Grupul britanic mai deţine 50% din acţiunile reţelei Koçtas, alături de grupul turc Koç, cât şi 21% din grupul german Hornbach.

Alţi retaileri de DiY activi pe piaţa românească sunt Ambient, bauMax, Dedeman, Hornbach, Leroy Merlin, Mr. Bricolage, OBI sau Praktiker.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici