Legea privind taxarea contractelor part-time a fost promulgată. Drulă: Iohannis pedepseşte munca

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind taxarea contractelor part-time, iar liderul USR, Cătălin Drulă spune că preşedintele „a mai pus o semnătură pe falimentul ţării” şi că „pedepseşte munca”.

1254 afișări
Imaginea articolului Legea privind taxarea contractelor part-time a fost promulgată. Drulă: Iohannis pedepseşte munca

Legea privind taxarea contractelor part-time a fost promulgată. Drulă: Iohannis pedepseşte munca

„Klaus Iohannis a promulgat legea PSD-PNL care prevede că dacă munceşti două ore, trebuie să plăteşti pentru opt. Asta face un preşedinte cu presupus pedigree liberal, în plină criză, cu inflaţie-record de aproape 17% şi cu 35% din populaţie în risc de sărăcie”, acuză Cătălin Drulă, preşedintele USR.

El spune că această lege nu face decât să arate cât de mult contează pentru preşedinte vocea românilor, care i-au spus în repetate rânduri că proiectul nu e nici cinstit, nici eficient.

„Pedepseşte munca şi sacrifică veniturile oamenilor în numele finanţării incompetenţei administraţiei actuale. Şi arată, mai ales, cât de greţos este cinismul Coaliţiei PSD-PNL, care promitea solemn că nu vor exista taxe noi sau taxe mărite. A mai muncit o zi Klaus Iohannis. A mai pus o semnătură pe falimentul ţării”, mai spune Drulă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici